Germania a dat două lucruri majore României: un rege din familia Hohenzollern-Sigmaringen şi ouăle ochiuri (ochiurile nemţeşti, cum erau cunoscute încă la începutul secolului XX). Sigur că proporţiile şi importanţa dintre o familie regală şi un mic dejun reprezintă o asociere distorsionată. Dar cei care rămân scriu istoria. Iar ochiurile o scriu zi de zi.

Cele mai iubite ochiuri nemţeşti, chiar de către germani, sunt Strammer Max, o dovadă de clasă prusacă. Chiar dacă provenienţa saxonă a numelui este mai puţin stilată. Deoarece reprezintă cu totul altceva în slangul berlinez.

Porţii: 1

Timp de preparare: 15 minute

strammer-max Ingrediente:

  • 2 ouă, cât mai proaspete, cu gălbenuşul roşu în obraji
  • 1 lingură de ulei
  • 1 felie de pâine neagră, mare (de preferat cu seminţe)
  • 1 linguriţă de unt grasuţ
  • 2 felii de bacon sau şuncă
  • sare şi piper multicolor proaspăt măcinat

Preparare:

  1. Rumeniţi uşor feliile de şuncă sau bacon într-o tigaie unsă discret cu ulei.
  2. Scoateţi feliile de bacon/şuncă şi păstraţi-le la cald.
  3. În aceeaşi tigaie faceţi două ouă ochiuri într-o lingură de ulei încins. Ochiurile trebuie să fie lipite unul de celălalt, făcute doar pe o singură parte, cu gălbenuşul format dar nu uscat. Cu un minut înainte de a le lua de pe foc, acoperiţi-le cu un capac pentru a se contura frumos.
  4. Ungeţi felia de pâine cu unt şi aşezaţi feliile de şuncă sau bacon peste.
  5. Adăugaţi ouăle – cu gălbenuşul în sus – peste şuncă.
  6. Asezonaţi cu sare şi piper multicolor proaspăt măcinat.

Strammer Max se serveşte imediat, cu roşii, murături sau diverse salate lângă.

[note] În mod tradițional, felia de pâine se prăjea ușor în unt. [/note]

[tip]O variantă light a acestei reţete se realizează cu felii de şuncă neprăjite, în acelaşi mod.[/tip]

[tip]Încălzit la microunde timp de 1-2 minute, acest preparat poate constitui un minunat “pachet” de luat la muncă.[/tip]

print

4 Comentarii

Adaugă un comentariu: