Mititeii de la Carul cu bere – povestea, reţeta, proba

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Greu de găsit în bucătăria de vară şi grătar a românilor un produs culinar atât de popular ca micul (sau mititelul). Mâncare ieftină şi populară, de suflet şi  sărbătoare, de bâlci şi târg de ţară, de 1 Mai sau ieşit cu familia la grătar, micul  s-a lipit de sufletul românului mai ceva ca tricolorul. Trecuţi pe lista mâncărurilor cu specific naţional, mititeii nu au scăpat de ameninţările duşmănoase ale celor care au atentat la originalitatea lor locală, întrucât mâncăruri similare se frig nestingherite şi pe grătarele altor popoare din zonă. Şi, totuşi, care este originea micilor?

A fi sau a nu fi româneşti? Asta e întrebarea!

ziaristul Constantin Bacalbasa

În “Bucureştii de altădată”, ziaristul Constantin Bacalbaşa susţine că umoristul Nae Orăşanu ar fi cel care a denumit mititeii, la cârciuma Iordache, de pe strada Covaci (vechiul centru istoric al Bucureştiului, zona Lipscani), ţinută de către un ardelean: Iordache Ionescu.  Legenda spune că au apărut într-o seară când nevoia l-a împins pe proprietar, rămas fără maţe pentru cârnaţi, să pună direct pe grătar amestecul acestora.

Un alt izvor istoric este reţeta de faţă , secret al unuia dintre localurile faimoase ale Bucureştiului, aflat la doar câteva străzi de cârciuma Iordache: “Carul cu bere”. Bucătărul şef, maitre, cel de la care provine întâmplător* reţeta, vorbeşte în 1920 despre originea sârbească  a acestor delicii culinare atât de disputate. Iar “Carul cu bere” nu era orice dugheană condusă de neştiutori, ci de către bucătari şcoliţi prin străinătăţuri!

Analizând cele două versiuni în contextul lor istoric, tindem să credem că ultima variantă este mai apropiată de realitate.

Nume şi formă
Multe dintre mâncărurile sârbeşti seamănă izbitor la formă cu cele întâlnite în România, de la mămăligă la mititei; însă, majoritatea reţetelor din fosta Iugoslavia aduce aminte de bucătăria turcă. Şi nu e deloc de mirare, dat fiind faptul că s-au aflat sub ocupaţie otomană. Condimentele bucătăriei sârbe stau mărturie.
Una dintre cele mai populare mâncăruri sârbeşti, catalogată de unii ca mâncare naţională, este Ćevapčići. Forma şi numele lor spun multe despre originea acestui fel de mâncare ce pare a imita, miniatural, kebap (kebab-ul turcesc). Numele este chiar acesta întrucât Ćevapi este numele sârbesc al  kebab-ilor, iar sufixul -čići este atribuit în limba slavilor sudici diminutivelor. Avem deci kebabi mici.

Carul cu bere
Caru’ cu bere – odinioară

Compoziţie şi gust
Toată lumea este de acord că mititeii sunt făcuţi tradiţional din carne de vită în amestec cu oaie, însă, deşi carnea tocată este o carne ieftină, relativ uşor de obţinut, acum o sută şi ceva de ani, bucătăria românească nu excela în consumul de carne de vită. Nici măcar astăzi nu o face. Explicaţia consumului redus de carne de vită (acum, dar mai ales atunci) este dată de rolul atribuit acestui animal în majoritatea zonelor ţării, unde vacile erau crescute mai mult pentru lapte şi tracţiune decât pentru carne. Mai apoi, şeptelurile de vaci şi turmele de oi au luat zeci de ani calea Istanbulului sub formă de tribut către Înalta Poartă astfel încât porcul (interzis bucătăriei islamice) şi păsările au devenit atotputernice. Aşa s-a ajuns  în secolul XIX să avem majoritatea cârnaţilor din carne de porc, ca şi acum. Până la venirea zarzavagiilor sârbi stabiliţi în zonele legumicole ale Buzăului şi Ploieştiului, în Muntenia, aducând cu ei tradiţia babicului şi a celor ce aveau să devină cârnaţii de Pleşcoi, puţini cârnaţi se făceau din altă carne.

Chiar şi originea lui Iordache Ionescu (deşi numele nu o arată, dar C.B. o spune), ardelean “care scăpa uneori în ciorbă tarhon în loc de leuştean”, ar putea sprijini tot acestă variantă a filiaţiei sârbeşti de influenţă turcă, întrucât după eliberarea sârbilor de sub ocupaţia turcă, până la declanşarea primului Război Mondial, atât Ardealul, Banatul cât şi vechile teritorii sârbeşti au făcut parte din acelaşi imperiu Habsburgic şi, ulterior, Austro-Ungar.

În acest fel s-ar explica şi prezenţa cărnii de vită pe grătarul cârciumii lui Iordache, deşi celelalte specialităţi ale casei nu ieşeau din tipicul normal românesc al vremii – „cap de porc cu varză, urzici sleite cu usturoi, mâncărică de ardei gras cu ouă, pulpă de porc ca la Turda, stufat de văcuţă, slănină afumată cu varză sau tocăniţă oltenească de purcel”.¹

Ne vom opri aici cu aprecierile pentru a da un răspuns la întrebarea: sunt sau nu micii o mâncare românească? Întrucât atât specialităţile sârbeşti ćevapčići cât şi mititeii noştri s-au îndepărtat de reţeta originală, fiecare în direcţia sa,  după atâta timp putem aprecia că mititeii sunt o mâncare românească, înrudită cu ćevapčići, de care îi leagă doar forma şi amintirea părintelul comun: kebabul.

În fond, istoria se scrie treptat. Până la descoperirea Americii, acum mai bine de cinci secole, tradiţionala mămăligă se gătea neştiută, de cealaltă parte a oceanului Altantic.

* Am primit reţeta de faţă, copie a unei scrisori păstrate în Biblioteca Academiei Române, încă de acum trei sau patru ani, de la prietenul nostru într-ale mâncării, Matei Pleşu. De atunci am mai văzut-o plimbându-se steril pe internet. În cele din urmă, pentru a pune punct speculaţiilor şi aproximărilor, am decis să o refacem, pas cu pas, aşa cum este ea menţionată în scrisoarea amintită. Iniţiem cu această ocazie o rubrică nouă, un atelier dedicat preparării reţetelor clasice, boiereşti, ale bucătăriei româneşti, aşa cum erau ele la începuturile secolului XX, fără adaptări sau înlocuiri impuse de lipsurile comunismului. Vom lua la rând reţetele tradiţionale sau cele importate de aristocraţia vremii dar care au făcut deopotrivă deliciul vremurilor.

Dar până atunci să vie ăia micii! Reţeta făcută aşa cum se făcea.
Notă: cu mici excepţii care au rolul de a “traduce” unele arhaisme, descrierea este cea originală

Vezi şi reţeta modernă de mititei

Experiment cevabun.ro

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru’.

 

Reţetă: Mititei – reţeta de la Caru’ cu Bere

Formați micii și ungeți-i cu ulei

Ingrediente:

  • 1 kilogram carne tocată (cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne)
  • 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
  • 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
  • 4 grame de enibahar pisat mărunt
  • 2 grame de coriandru pisat mărunt
  • 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
  • 1 gram de anis stelat (anason stelat) pisat mărunt
  • 8 grame de bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriţă de zeamă de lămâie
  • 1 lingură de untdelemn
  • 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
  • 500 ml zeamă de oase
    La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.

Preparare:

  1. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
  2. Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin.
  3. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită.
  4. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă o dată amestecul preţ de un sfert de ceas. Se dă din nou la gheţar până a doua zi.
  5. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas.
  6. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crustă rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Dacă se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.
  7. Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşcă (ardei iute). Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice cum numai la noi sunt. Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seamă usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Timp de preparare: 2 ore (plus multe altele la rece)

Timp de gătire: 40 minute 

Porţii: 4

Concluzie:
Am respectat indicațiile scrisorii pas cu pas pentru a ne apropia cât mai mult posibil de original. Am cumpărat carnea de la băcănii turcești specializate, iar mirodeniile așijderea. Le-am cântărit și măsurat cu încăpățânare de farmaciști. Rezultatele au fost testate pe toți invitații, iar concluzia a fost unanimă: mititei aceștia sunt deosebit de rafinați și aromați, atât de deosebiți că seamănă prea puțin cu micii noștri de zi cu zi. Cauza principală este cantitatea și aroma condimentelor, prea tari pentru gusturile domoale ale românilor. Dar, pentru adevărații gurmanzi, această rețetă de mititei se trece la obligatorii.

_______________________________________

Referinţe:

1. “Bucureştii de altădată”, Constantin Bacalbaşa, Editura Albatros, 2007 (reeditarea volumelor apărute între 1927-1932).

2. Scrisoarea păstrată la Biblioteca Academiei; reţeta de mici de la Carul cu Bere, Bucureşti, 1920.

______________________________________

Ți-a plăcut? Dă mai departe!Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on StumbleUpon

Comenteaza folosind profilul tau de facebook!

71 Responses to “Mititeii de la Carul cu bere – povestea, reţeta, proba”

  1. Eugenia-Dorina Talagoi

    Nici nu-mi imaginam ca as putea gasi asa ceva!Am ramas muta si impresionata.

    Reply
  2. Mihai

    Cu totul întâmplător, am luat parte la acest experiment culinar și am avut ocazia să savurez mititeii “istorici” (ce să fac, bafta mea). Vreau să spun că sunt pe atât de delicioși pe cât de savuroasă e prezentarea pe care le-o face Ciocu aici.

    Dragă prietene, mă închin cu admirație și, mulțumindu-ți pentru compania grozavă și mâncarea strașnică, mă ofer voluntar și pentru alte experimente de acest gen. ;)

    Reply
  3. gabriela

    Cind vin acasa trebuie sa imi faci si mie o portie ,doua ,trei sau cum s-a nimeri ,te pup si spor la treaba !

    Reply
  4. cevabun

    Pt. Eugenia-Dorina Talagoi

    Sperăm să conteze prima impresie

    Pt. Mihai

    Mulţumim de aprecieri. Meritele pentru întreaga activitate sunt împarţite.

    Pt. Gabriela

    Binenţeles.

    Reply
  5. ionut

    Am facut exact aceeasi reteta acum vreo 2 ani in urma si am ajuns la aceeasi concluzie: e altceva! ; mult mai condimentati fata de micii obisnuiti, carnea mult mai slaba si mai “soft”, se aseamana mai degraba cu kebabul (de altfel am facut de cateva ori kebab traditional, daca s-ar adauga patrunjel verde tocat si s-ar servi cu lipie arabeasca si tahini, ar fi aproape acelasi lucru).

    Ma bucur ca am gasit “interpretarea” acestei retete aici, pentru ca, desi am facut in doua randuri reteta (la fel, ca un farmacist), tot aveam oarecare indoieli c-oi fi gresit pe undeva, atat de diferiti mi s-au parut micii “traditionali” vechi de astia pe care-i stim.

    Si totusi, inca nu gasesc reteta de mici aia perfecta, pentru mine ramanand aceea servita de unele terase cu bere in anii `80.

    Reply
  6. cevabun

    @Ionut

    Asa e, sunt surprinzator de aromati astia mici, fata de cei cu care ne-am obisnuit noi. Cat priveste mititeii anilor 80 inclin sa cred ca aveau un amestec de carne de porc cu vita (predominant porc, spre 80%),aromati cu usturoi si cimbru, si paine inmuiata si amestecata in compozitie. In plus cred ca se folosea un strop de sifon. Mai mult, farmecul lor campenesc era dat de mustarul dulce acrisor, lungit cu apa legata cu faina. Si, ca o nota finala, un usor iz de celuloza de la tavita de carton in care erau serviti.

    Nici vorba de anason stelat, coriandru sau alte “tarii”.

    S-ar putea sa suferim de ceea ce eu numesc “sindromul ananasului la conserva”: dupa ce toata viata am mancat ananas la conserva, cand am dat de anansul adevarat, mai putin dulce si mai astringent, am avut o reactie de “negare”:)

    Asa o fi si cu micii. Ne-am obisnuit cu ai nostri.

    Reply
  7. ionut

    :)) in anii `80 faceam scoala primara, nu cred sa fi simtit gustul “celulozei de la tavita de carton”, asa cum n-oi fi simtit nici colorantul sau mararul din Brifcor;

    E sigur ca e multa nostalgie in gustul micilor “comunisti”, serviti cu spuma din berile tatei (am aflat mai tarziu ca, dupa asteptatul cu halba stirba la coada sau la masa – pt cei mai tineri: da, la bere, la coada! – tata pur si simplu n-avea rabdare sa se “linisteasca” spuma involburata de graba si parcimonia barmanului si ne dadea noua privilegiul sa ne linciurim in halbe. Tot mai tarziu am realizat cat de fada si fara niciun gust e “spuma berii” fata de “berea” in sine :)

    Oricum, merit pe deplin ironia dvs :) , pt ca nu m-am facut inteles cum trebuie: micii de mai sus sunt “altfel” in sensul ca sunt foarte buni, nu stiu daca sunt “mai buni”, sunt altfel; cert e ca daca voi mai putea gasi sifonul care sa-mi dea senzatiile gustative ale micilor de cand eram mic, imi comand la uzina 2 sifoane imense din inox.

    Reply
  8. cevabun

    @Ionut

    :) Nu era nici o ironie (nu mai mult decat o autoironie). Amintirile sunt conditionate de emotiile care le fixeaza iar gusturile isi au rolul lor in mecanismul emotiilor. Vezi “In cautarea timpului pierdut”.

    Si asa cum cea mai buna mancare chinezeasca se mananca in micile (si din punct de vedere al igienei occidentale, insalubrele) locante dosite, si nu in restaurante scrobite, tot asa mititeii anilor 80 isi au partea lor de farmec, partial si din elementele, “accidentale” sau nu, descrise mai sus.

    Cred ca cu totii avem aceste amintiri-dorinte culinare.Si,da, si eu imi amintesc berea anilor 80 si, in plus, dorinta de a creste si de a bea bere, ca barbatii, in picioare, la “Gospodina”.

    Reply
  9. Bucataras

    Felicitari, un articol de nota 10.

    Reply
  10. cevabun

    Merci, Bucataras. Sincer, vroiam sa ne placa tot de nota zece si rezultatul :)

    Reply
  11. lala

    super articol si reteta e de nota 10! bravo!

    Reply
  12. Dumitru Mihai

    merg des la acest restaurant faimos, este deosebit pentru mine si pentru prietenii mei, niciodata nu am avut parte de momente neplacute, un restaurant ( berarie ) romanesc care te face sa te simti special, programe artistice, servicii bune, produse de calitate totul intr-un singur nume “caru’cu bere”

    Reply
  13. Vasile

    De la mama am o reţetă aproape identică, doar că are în amestec carne de capră!
    În Serbia mititeii sunt consideraţi de origine românească…

    Reply
  14. cevabun.ro

    @Vasile, nu am auzit de reteta cu carne de capra dar nu poate sa fie decat spectaculoasa. E interesant ce spui despre ce cred sarbii despre mici. Foarte interesant…

    Reply
  15. Reteta mititeilor de la Caru' cu Bere | Costachel

    [...] date despre istoria mititeilor, am descoperit aici si o fotocopie a scrisorii de mai sus. Plus rezultatele testarii [...]

    Reply
  16. Mititei, mici sau cel mai neinteles fel de mancare romanesc | Bucataria Adrianei

    [...] mai interesanta reteta gasita, incercata de cei de la cevabun.ro o gasiti aici. Pentru cei care se incumeta sa guste micii adevarati din trebut care se serveau la berarii [...]

    Reply
  17. nick

    Ma inclin domnilor , un efort depus …. o adevarata istorie a unui preparat care e al nostru… chiar daca poate nu noi am fost primii care l-am aruncat pe gratar … dar prin faptul ca noi am pastrat traditia mititeilor si inca ramane preparatul de baza pe grill , gratar in Romania … asta ma face sa cred ca e al nostru … de abia astept 1 mai …

    Reply
  18. Patriot

    6 mici,2 timisoreana la ciob rece,3 felii de paine si mustar

    Reply
  19. Andrei

    Ma scuzati de intrebare,sunt incepator in ale bucatariei si am gasit tot ce trebuie mai putin coriandrul,nu stiu de care trebuie,proaspat(frunzele) sau uscat(bobitele)?Multumesc anticipat.

    Reply
    • cevabun

      coriandru boabe. Ca o paranteza, in mod suprinzator, desi Romania este unul dintre cei mai mari producatori de coriandru, in mod traditional in bucataria romaneasca se folosesc exclusiv boabele de coriandru (fructele) si niciodata frunzele.

      Reply
  20. Doru

    Ca o paranteza, am fost incantat de reteta, am pus-o in practica. In afara de cantarasul traditional de bucatarie, a cam trebuit sa folosesc “ochiometrul” in aprecierea ingredientelor. In rezumat, de la 1 kg compozitie, am ajuns pe la 3 kg pt ameliorarea – atenuarea – schimbarea gustului acesteia. Adica, nu am fost extraincantat. Mai exista si acum in congelator cam 2 kg
    Intrebare: cu ce se poate cantari asa de exact (1 g, de ex.)?
    Multumesc mult

    Reply
    • cevabun

      Gustul, asa cum l-am descris si noi, este foarte puternic. E foarte probabil ca gusturile noastre sa fie shimbate dar, si mai sigur, ar putea fi vorba de modificari ale calitati/gusturilor ingredientelor (usturoi, mirodenii, etc). In privinta masurarii, noi am masurat cu un cantar digital de bucatarie.

      Reply
  21. Doru

    Cantar digital am folosit si eu, insa 1-2 grame, al meu, nu le sesizeaza.
    Oricum, apreciez amabilitatea,
    multumesc

    Reply
    • cevabun

      Cel folosit de noi le sesiseaza, dar cred ca 1-2 grame sunt marja de eroare, caz in care calculele pot fi date peste cap. Reteta, asa cum rezulta din documentul scanat, pare a fi o fractie rupta din cantitati mai amri, caz in care pot sa apara si erori. Am verificat si alte retete, din alte surse de la inceputul secolului XX, si toate aveau o cantitate mare de condimente.

      Reply
  22. Fanela

    http://www.cevabun.ro/anason-stelat/.
    Ati uitat sa scrieti cantitatea de sare pe care trebuie sa o punem in mititei.
    Va rog sa dati reteta integrala cu toate ingredientele si condimentele necesare ( pentru fiecare kg de carne care este gramajul de condiment inclusiv sarea)
    Va multumesc.
    Fanela

    Reply
    • cevabun.ro

      Nu am uitat sa scriem. Am folosit pur si simplu, experimental, cantitatile din scrisoare. Se presupune ca supa de carne e deja sarata si, asa cum rezulta din scrisoare, micii se servesc cu sare. Totusi, daca doriti sa adaugati sare, puteti pune la fiecare kilogram de carne aproximativ 10-12 grame de sare

      Reply
  23. Serban

    Sunt in curs de expermentare . Am depasit faza 1 . Cat astept (una zi +una noapte) profit si intreb : in reteta originala nu estre trecuta CANTITATEA de supa de oase . In reteta de mai sus apare “500 ml pentru fiecare kg de carne”. Asa am facut, dar desi abea am pus 1/2 din cantitate , conform fazei 1 , compozitia mi se parea cam moale…Mi-e teama ca daca mai adaug si restul de supa + “esenta” de usturoi , voi ajunge sa torn micii cu lingura . Cat timp mai pot salva situatia, intreb din nou : sigur se pune 1 litru de supa la 2 kg de carne ??
    Ref sare : si eu mi-am pus intrebarea legata de sare . Sunt tentat sa pun totusi, si nu putzina. Nu mi-e clar daca ar trebui pusa la inceput sau la sfarsit (de ex odata cu usturoiul). Momentul adaugarii sarii ar putea influenta procesul de maturare al pastei ?

    Reply
    • cevabun

      Tot ce am copiat, la ingrediente si preparare, este din scrisoarea originala. Atat cat am putut citi din ea (scrisoarea e aici: http://www.cevabun.ro/sigle/diverse/mititei.pdf). Recomandarea este sa scazi cat mai mult zeama de carne, ca sa fie o gelatina topita, si sa folosesti cat crezi de cuviinta pentru a obtine o consitenta potrivit de tare. sare, asa cum se vede in textul original, se pune la servire. Ca o paranteza: la fel se procedeaza cu carnea de vita la gratar care se sareaza doar la final.Totusi, daca vrei sa adaugi sare, recomandarea noastra e sa o faci cu moderatie, deoarece cantitatea de carne se va reduce la preparare.

      Reply
  24. Serban

    Multumesc pentru raspuns . Scrisoarea originala o stiu de multi ani . Eu doream opinia cuiva care a pus in practica reteta , si poate emite opinii de ordin practic . De exemplu :cu ce se poate echivala indicatia originala “carnita de vaca de la gat ” ? In macelariile moderne gasesti de cele mai multe ori pulpa dezosata, “carne pt gulas” etc. Intrebarea are sens deoarece habar nu am cata grasime are “carnita de vaca de la gat ” originala. E una sa adaugi 100 gr de seu la o carne complet degresata (cum e pulpa de care ziceam) si altceva sa adaugi aceeasi cantitate la o carne care are deja 20% grasime.La fel si cu sarea. Mi se pare o barbarie sa moi micii in sare ! In multe din retetele vechi sarea este presupusa implicit. In cel mai bun caz se adauga en passant “sare dupa gust” . Sucul (care da tot farmecul !) unor mici care contin 30 grame mirodenii si urme de sare de la supa nu poate fi “rotund ” (vezi “sarea in bucate” !). Intrebarile mele se adreseaza “realizatorilor” de mici : frati romani , voi cum ati facut, bre ?
    Si la retete e ca si la legi : Normele de aplicare conteaza !

    Reply
    • cevabun

      E adevarat: normele de aplicare contează:) Noi nu ne-am abătut de la reteta originala, am aplicat intocmai indicatiile din scrisoare, indiferent de riscuri. Asta era si ideea experimentului. Privind restrospectiv, am avea cateva lamuriri de dat.
      Carnea de la gat, numita de macelarii romani si ceafa, are un procentaj de grasime de aproximativ 16-20% (mare pentru carnea de vita). Ar putea sa fie inlocuita cu pipet de vita (dezosat de pe coaste scurte). sarea dupa gust nu ar trebui sa depaseasca 1 lingura rasa la 1 kilogram de sare. Parerea noastra.

      Reply
  25. Serban

    S-a comis ! I-am mancat…Prima impresie : EXCELENTZI !! Caracteristica de baza : suculenta .In continuare : aromati , picanti (cat trebuie) , structura fina ,gust plin,echilibrat.
    Detalii legate de realizare : am folosit 2.2 kg de antricot de vita (nu am gasit altceva mai gras) + 300 gr seu ( obtinut cu mare greutate , zambete si 0,5 lei , din lada cu flaxuri pentru caini). Am tocat carnea de doua ori prin sita “de perisoare” a masinii mele electrice . Supa de oase am facut-o din ~ 2kg de rasoale (le aveam prin casa) , si am scazut-o initial pana la ~ 1 litru de zeama. Mirodeniile ,conform retei , le-am cantarit cu un cantar cu 2 zecimale pentru bijuterii , verificat metrologic . Am trisat putin la anason stelat (nu stiu de unde sa il procur, deocamdata) dar l-am inlocuit “la plesneala” cu niste cuisoare.Si la mestecat am deviat putin. Dupa vreo 20 minute m-am plictisit si am apelat la un mixer dotat cu teluri pentru framantat aluat (inca ~ 20 min).
    La faza 2 , deoarece notiunea de “mujdei cu apa calduta” nu imi este familiara, am pus la infuzat(?) usturoiul (modificat genetic, din China) zdrobit cu una lingura de sare mare (~20 gr ! deci aproape de recomandarile voastre ) in restul de zeama fierbinte, scazuta la jumatate ( deci cam 750 ml , cu totul). Lichidul rezultat dupa strecurare prin tifon l-am amestecat ~15 min (tot cu mixerul).Pana la final ,nici o inovatie.
    Pentru uns micii in timpul prajirii am facut un mujdei “basic” (adica usturoi,sare si ulei; fara otet, iaurt,smantana sau alte ingrediente).
    Observatie : ungerea cu mujdei in timpul prajirii este esentiala pentru aspectul si gustul final!
    Mai ramane sa lucrez la calitatea lemnului pentru gratar. De data asta am folosit mangal de la benzinarie .
    O observatie interesanta : aseara, dupa finalizarea fazei 2, am facut niste parjolutze “de test” , mai ales pentru sare. Una dintre concluzii mi-a fost confirmata astazi de catre fiul meu (27 ani,98 kg,cu o buna experienta culinara “interna si internationala”) . Micii astia sunt mai buni fara mustar, sau cu putin mustar ! NB : am folosit moutarde de Dijon (una dintre multele variante; mai dulce si mai putin iute). Excesul de mustar, daca nu e de Zagna-Vadeni , adica fara nici un gust , poate masca aroma orientala a micului !
    Una peste alta , o experienta minunata !

    Reply
  26. Florin

    Am facut si eu reteta! Binenteles ca m-am aprovizionat cu chimion turcesc (Cuminum cyminum) pe care l-am gasit cu mare greutate si cu usturoi aromat (cel de culoare roz) tot la fel de greu de gasit. Am pus un varf de lingura de sare peste usturoi si am amestecat bine dupa care am adaugat apa usor atat cat sa ramana un continut vascos si lipicios. Zeama de oase am lasat-o sa scada pana a devenit vascoasa. Am folosit 200-220ml de zeama de carrne la kg de carne tocata.
    Am respectat intocmai cantitatile si timpii din reteta si binenteles am prajit mititeii pe lemne. Atentie la dat cu untdelemn inainte de ai pune la prajit si la toti timpii de asteptare. I-am prajit pe trei parti cu mare grija sa ramana fragezi. In timpul prajirii am pus cu pensula mujdei lichid dar fin, nu ca ciobanu’ Se formeaza o crusta fina.
    Parerea unanima este ca nu au nicio legatura cu ce stim noi. Sunt rafinati.
    Sigur, am folosit mustar Dijon de la mama lui, chifle facute si prajite in cuptor (din pacate nu de pamant) la care ne-am permis o aroganta si am incercat trei soiuri de bere de casa.
    Nu ma injurati! Va doresc pofta buna!
    P.S.
    Cei care au scris acest articol vad ca l-au “adaptat” putin. Mare atentie la tipul condimentelor. Aici aveti scrisoarea/reteta originala http://web.mit.edu/romania/www/Recipes/mici-1920.pdf.

    Reply
    • cevabun

      Nu e scrisoarea originală, e o copie electronică, culeasă după scrisoare originală care e scanată aici: http://www.cevabun.ro/sigle/diverse/mititei.pdf :) Dar nu înţelegem la ce adaptare vă referiţi? Noi am copiat practic reţeta (aşa cum am menţionat).
      Felicitări pentru răbdare şi sârguinţă.

      Reply
      • Florin

        Asa este, sarisem peste randuri. Este corecta retea. Imi cer scuze.
        Am sarit la citit peste chimion turcesc. Am avut impresia ca am citit chimion pisat si nu era suficient.

        Reply
  27. Dana

    Interesanta reteta. As vrea sa incerc si eu minunatii mititei pentru Paste, insa nu stiu ce-i chimionul turcesc…e chimen? Cu anasonul stelat m-am lamurit, nu am de unde sa-l iau, nu locuiesc in Bucuresti, iar restul ingredientelor probabil ca le gasesc.

    Reply
  28. Dana

    Am dat o cautare pe google si m-a directionat tot catre pagina dvs. , unde se face clar diferenta intre chimen si chimion:) . Asa ca intrebarea de dinainte nu-si mai are rostul, incerc sa gasesc chimion.

    Reply
  29. Adelina

    Ma bucur ca am gasit aici comentarii vis-a-vis de aceasta reteta. A testat-o si eu dupa multe, multe cautari a condimentelor. Le-am gasit pe siet-ul http://www.pastaidevanilie.ro dar le puteti gasi (sursa pe care am descoperit-o ulterior ) in paia noua de la Obor, la etaj. Si cum va spuneam…dupa ce am procurat condimentele, mi-am cumparat un cantar electronic care cantareste la gram, iar apoi am inceput prin hala Obor goana dupa ceafa ce vaca. Binenteles ca toti macelarii ridicau din umeri…Dupa multe insistente, zambete si scuturat din gene s-a indurat (sau s-a plictisit) unul dintre macelari si mi-a adus o bucata de vreo 5 kg. de ceafa de manzat cu os (o frumusete de carne) la 17 lei/kg. Bucuria de pe lume! Parca castigasem la loto! Am cumparat si 500 g seu de oaie, 3 kg. de oase, m-am dus glont acasa si m-am apucat de treaba. Binenteles, ca si precedentul meu comentator Serban, am inteles ca trebuie 500 ml zeama de oase/kg de carne. Noroc ca mi-am dat seama in timp ce-i framantam ca e multa si am pus dupa ochi si simt (cam 200 ml/kg de carne). Am avut cu seu si ceafa dezosata cam 4.200 kg carne tocata la care am adaugat cam 1 litru de zeama de oasa. Tot din acest litru am oprit cam 200 ml pentru infuzia usturoiului. Buuuun! Acum sa trecem la condimente. Totul a fost OK pana la cimbru. La peste 4 kg. de carne a trebuit sa folosesc aproximativ 50 g de cimbru ceea ce mi s-a parut enorm cand am vazut cantitatea cantarita. L-am pus tot ca doar asa in reteta. Mare greseala! Dupa gustul meu trebuie REDUSA ACEASTA CANTITATE DE CIMBRU LA JUMATATE. Era atata cimbru ca nu se mai simtea nici un alt gust. Data viitoare asa voi face. Va fi cat curand! Daca mai sunte-ti p-aci va tin la curent. Per ansamblu sunt buni, dar nu m-au dat pe spate. Daca nu ma dau pe spate nici dupa ce tai cimbru la jumatate ma las pagubasa. Condimente am pentru o tona de carne, ca dupa ce am gasit anason stelat si chimion (dupa 2 ani de urmariri) am luat ca inecata. Astept cu marte drag sugestii.

    Reply
    • cevabun

      Aveti dreptate, si pentru gustul nostru cimbrul s-a dovedit exagerat de mult. Dar, asa cum ati citit, asa era mentionat in reteta cu pricina. Singura scuza ar fi ca dupa un secol sa fie vorba de un alt soi de cimbru. Sau sa existe o confuzie intre cimbru si cimbrisor.

      Reply
  30. Adelina

    Ma bucur ca suntem la unison. Ma gandeam ca e doar parerea mea referitor la cantitate de cimbru. Cat despre cimbrisor -EXCLUS- La mici se pune cimbru. Dar in reteta ori e o farsa, ori o greseala de tipar. Diferenta dintre cimbru si cimbrisor e de 100%. Clar nu are ce cauta cimbrisorul la mici, cum nu au ce cauta cuisoarele, in loc de anason stelat, asa cu a facut Serban. Acum depinde de gust. Pot fi inlocuite toate condimentele dupa cum doreste fiecare, dar atunci nu mai e acesta fabusoasa reteta ci o reteta personalizata dupa ce are fiecare prin casa. Va pupicesc pe toti !

    Reply
  31. Andrei

    Va multumesc pt reteta/precizari. Ati putea imi spuneti care sunt denumirile latinesti ale chimenului si respectiv chimionului turcesc? Asa mi-ar fi mult mai ushor sa le gasesc (locuiesc in strainatate).

    O mica sugestie: ar fi ideal daca lincurile la condimente ar contine in acele pagini si denumirea latineasca a plantelor.

    Va multumesc anticipat

    Reply
  32. fomist_de_serviciu

    @adelina:

    -probabil nu detineau cantare de o precizie mare

    Reply
  33. Constantin

    “se da la ghetar” inseamna, se pune in frigider sau la congelator?!

    Reply
    • cevabun

      Frigider. Termenul ghetar desemna o camera, sapata in pamant, in care se depozitau bucati mari de gheata – taiate din gheata raurilor, iarna – pentru a pastra la rece alimentele.

      Reply
  34. adi

    “12 grame de cimbru, uscat cât mai proaspăt, pisat mărunt”

    Daca punem 2 virgule, din 12g cimbru verde si il “uscam proaspat”, ajungem la 4 grame. Incercati si veti fi surprinsi de diferenta…

    Reply
  35. constantin

    cu reteta asta ies micii prea aromati zici ca mananci ierburi nu mai au gust de carne deloc

    Reply
  36. Sandman

    Tocmai am terminat si eu faza 3, adica pasta e gata, mai are de asteptat pana maine sa ia loc pe gratar.
    Am facut si eu doi mici “de control”, pe aragaz, la tigaie,sunt putin confuz..gustul este bun, continutul este zemos,aromat din greu, problema este ca nu au textura aia “de cauciuc” a micilor contemporani.Cineva pomenea de kebap, intr-adevar aduce cu acesta, carnea pare cumva uscata, desi seul este din belsug…
    Reteta am respectat-o intocmai, mai putin cimbrul, am optat pentru 4 grame/kg, eu am utilizat aprox 3 kg de carne (gat de vitel-2.7 kg, seu de oaie 0.5 kg ).
    Sper ca pana maine compozitia sa ajunga la “maturitate” si sa fi meritat efortul, concluzia deja trasa de altii o confirm si eu, micii astia nu au legatura cu cei ce se gasesc in carmangerii.Nu stu daca-s mai buni sau mai rai, dar sunt altceva.

    Reply
  37. popescu

    mai sunteti niste oameni care dupa parerea mea aveti mult prea mult timp liber pentru aprecieri legate de o mancare banala si deloc complicata cum sunt micii …dar poate ma insel oricum va recomand sa incercati sa va ocupati timpul mai cu folos si nu sa pierdeti vremea prin piete in cautare de ingrediente turcesti si carne luata din macelarie turceasca chiar daca vaca a fost crescuta pe meleaguri romanesti si chiar daca probabil Ismail care iti vinde tie carnita este nascut in Romania si crescut cu micii cei clasici facuti cu porc si vita(carne luata din carmangerie romaneasca) ! infine sa fiti sanatosi reteta este interesanta dar unii dintre voi sunteti prea fara ocupatie si inca o chestie chiar daca originea mea de latin se trage de undeva de prin ROMA nu inseamna ca pentru mine ITALIA patria mea ci Romania la fel si cu mici chiar daca reteta se trage de la sarbi care defapt sunt plini de infulente turcesti …pentru mine nu acei mici facuti din carne de vita m-au facut sa ma ador acest simplu preparat ci reteta facuta pe vremea raposatului unde vita era cum mentioneaza cineva mai sus…. MAI RARA ! va salut si incercati sa nu mai teoretizati mici !

    Reply
    • ionescu

      Vezi ‘popescule’,daca esti o persoana ocupata si nu ai de pierdut timp cu nimicuri,te grabesti si faci greseli (mananci litere).Mai bine ramai la ‘mititei’!

      Reply
      • Adelina

        Domle’ omu’ a zis ca e din Italia…nu stie bine romaneste p-aci e numai in treacat…fi si matale mai indulgent cu mancatu’ literelor ! Da’ ce sa-i faci…fiecare mananca ce are! Noi ne batem capu’ cu reteta asta de mici, reteta super banala pentru unii. Domnu’ din ITALIA probabil de-atata munca a ajuns in top 300. De! Fiecare cu preocuparile lui! Ce nu-nteleg e, de ce-l “freca” grija de altii?! El o munci non-stop?! Eu nu sunt inca in top 300 da vreau s-ajung cu micii astia, care sunt de-a dreptu’ EXTRAORDINARI. Am modificat puuuuutin reteta si-au iesit nemaipomeniti. Domnule Italian, cand vii p-aci te invit la un gratar. Da’ fiecare cu mici lui! Sa vedem care se mananca primii. Hai s-auzim de bine ca viata-i scurta!

        Reply
        • Adi

          Poate ne spui si noua modificarile facute. Am avut derptate cu cele 4g cimbru? :)

          Reply
          • adelina

            raspuns cu intarziere….Ai dreptate am pus numai 4 g de cimbru la kg. de carne, n-am mai umblat ca nebuna dupa ceafa de vaca si am folosit carne de vaca mai grasa si pork, in proportie de 1/2 si 1/2. In rest am respectat celelalte ingrediente si vreau sa spun ca au iesit foarte, foarte buni. Mie mi-au placut mai mult decat reteta originala, care pe langa faptul ca este super, mega condimentat cu cimbru, mi se pare cam fada. Asta e! Succes si pofta mare!

  38. florentin

    incercati reteta aceasta
    2.5 kg carne vita 27% grasime
    1,2 kg carne curcan 15% grasime
    4 linguri vegeta
    2 linguri bicarbonat
    1 lingura sare
    1 lingura piper macinat
    4-6 catei de usturoi
    2 linguri cimbru uscat macinat
    4 linguri boia rosie (dulce nu iute)
    1,5 litru apa minerala (carbogazoasa sau sifon)
    se amesteca toate ingredientele(usturoiul se face mujdei) si se adauga apa minerala cite un pahar din cind in cind in timp ce se mesteca.acoperiti compozitia si puneti in frigider ,a doua zi faceti doi trei mici ii prajiti in tigaie si verificati daca mai vreti sare sau un pic de cimbru. in rest pofta buna .sa nu uit carnea o cumpar gata tocata de la magazin si scrie pe eticheta procentajul de grasime , am cumparat carne pe care am tocato acasa dar nu iesit cum trebuie .pe scurt incercati si pofta buna sper sa va placa.

    Reply
  39. florentin

    scuzati ,am gresit un pic reteta
    in loc de 1 lingura sare doar 1 ligurunta aproape plina de sare.si in loc de 2 linguri bicarbonat doar o lingura de bicarbonat iar apa puteti sa puneti si doar un litru.
    iar carnea de vita poate sa fie si de 15% sau 20 % procentajul de grasime .

    Reply
  40. Erwin

    Nu ma surprinde ca micii din experiment au fost considerati cam “aromati”. Cantitatile de mirodenii sunt cam de doua ori mai mari decit ar trebui, iar in ce priveste cimbrul e evident vorba de o greseala de tipar undeva. Incercati sa cintariti 12 grame de cimbru si o sa va dati seama ca e o eroare.
    De asemenea, recomandarea de a “stinge” bicarbonatul cu zeama de lamiie e o greseala, cu toate ca multi fac asa. Ideea e ca sa aiba loc reactia chimica in interiorul amestecului de mici, nu inainte de a fi amestecat compozitia.
    De aceea, procedura corecta, este sa se amestece carnea cu mirodeniile si bicarbonatul, folosind doar parte din zeama de oase. Apoi se amesteca zeama de lamiie cu restul lichidului si se framinta din nou amestecul. Acum acidul de la lamiie va reactiona cu bicarbonatul din carne si se va produce bioxid de carbon in interiorul compozitiei si nu inainte de a fi fost amestecat.

    Reply
  41. matache macelaru`

    Prieteni…reteta asta de mici este facuta acum de nepotul lui mISCHIE,deputatul,cel care are lantul city grill,reteta adevarata de mititei o cunoastem citiva oameni care am lucrat in Car` pina in 2006,nea Puiu Constantinescu fostul sef de carmangerie si restaurant facea adevaratii mici dupa reteta originala lasata de tatal sau Matache Constantinescu,ce scrie acolo jurnalistul ia fost relat si lui de niste `neica nimeni, sunt baliverne…

    Reply
  42. cristina

    Tocmai am terminat de prajit cativa mici .Concluzia …sunt un dezastru culinar .In primul rand din reteta lipseste ingredientul de nelispit din orice reteta culinara..SAREA..Am redus din start cu un gram fiecare condiment ..plus am pus numai 4 grame de cimbru ..evident era o greseala .Cu toate astea cantitatea de condimente e mult prea mare atat de coplesitoare ca a acoperit si gustul de usturoi .Am incercat sa remediez cumva ..am adaugat aproape 2 linguri de sare..am mai adaugat zeama de oase ..dar intr-un final era tot un dezastru , nu am reusit sa mananc mai mult de doi mici . Nu pot sa cred ca reteta asta e o reteta originala …..nimeni nu i-ar manca …cu siguranta reteta nu provine dintr-un restaurant ..nici macar dintre cele mai josnice bodegi .Nu incercati reteta asta ca o sa faceti ca mine sa aruncati bunatate de carne .

    Reply
    • cevabun

      Aşa cum am anunţat de la început este un experiment după o reţetă descoperită în Biblioteca Academiei (e ataşată în pdf), nu ne aparţine, nu ne-o asum. Am încercat-o şi noi exact aşa cum era prezentată şi ne-am prezentat concluziile în final.

      Reply
  43. Erwin

    Mi se pare putin straniu ca reteta “de la Academie” recomanda aceeasi cantitate de mirodenii pt. 1kg si apoi pt. 5kg
    E posibil ca documentul original era scris de mina si din cauza caligrafiei de atunci s-au strecurat ceva greseli.
    Comparind cu reteta pe care o folosesc eu, cred ca era vorba de 3kg considerind cantitatile de mirodenii date, cu exceptia cimbrului.
    Reteta mea e pt. 3kg de carne continind 25% grasime. Se recomanda ca grasimea sa fie luata separat, preferabil cea taiata de pe carnea de gratar care nu are pielite. Se obtine pe baza de milogeala la macelar. Carnea propriuzisa e de la git si nu are multa grasime in general. In total deci sa fie 3kg (2,25 kg carne de vaca de la git plus 750 gr seu de vaca).
    Se pastreaza ceva seu pt. ungerea gratarului.
    E nevoie de urmatoarele cantitati:
    40 gr sare
    10 gr bicarbonat
    7-8 gr piper
    4 gr cimbru
    3 gr chimion macinat
    3 gr enibahar macinat
    3 gr coriandru macinat
    1.5 gr anis stelat macinat (nu e esential)
    2-3 pahare (625 cl)”zeama de oase” facuta din cuburi de supa de vaca
    250 gr usturoi macinat (se pune tot usturoiul, nu doar zeama)
    50 ml zeama de lamiie
    2-3 linguri de ulei
    Se toaca carnea de doua ori impreuna cu seul. Nu as cumpara carne tocata de gata sub nici o forma, in afara de faptul ca doriti sa nechezati dupa ce mincati mititeii.
    Se amesteca bine mirodeniile in cam o treime din zeama de oase, in afara de usturoi si de zeama de lamiie care se pastreaza, si se amesteca cu carnea tocata si cu uleiul.
    Se amesteca alta treime din zeama de oase cu zeama de lamiie si apoi se amesteca din nou cu carnea tocata.
    Se pune la rece peste noapte cu o foaie de polietilena lipita de carne ca sa nu fie expusa la aer. Se pune la rece si zeama ramasa.
    A doua zi se macina usturoiul impreuna cu treimea ramasa din zeama de carne si se amesteca din nou cu carnea tocata. O mica morisca electrica e foarte utila.
    Se pune din nou la rece peste noapte.
    Se formeaza mititeii care se ung cu ulei.
    Micii trebuiesc lasati la temperatura camerei cam o ora inainte de a fi pusi pe gratar,ca sa nu fie prea reci.
    Temperatura interna a micilor trebuie sa fie de cel putin 60 de grade ca sa omoare bacteriile.

    Reply
    • ADELINA

      Multumim pentru specificatii si lamuriri. Cred ca ne-ai luminat pe toti. Asa mai merge!

      Reply
  44. Secuiul gurmand

    Foarte interesanta reteta,felicitari!Mama mea a fost bucatareasa in anii 70-80 intr-un mare restaurant unde specialitatea casei erau micii si lumea era inebunita dupa ei.Dupa cum ne-a povestit,ei faceau micii din 3 feluri de carne (in cantitati egale): de vita,de oaie si de porc.Carnea de porc era mai grasa ceea ce facea micii mai fragezi.Condimentele in principiu sunt cele din vechea reteta,cimbrul,zeama de usturoi si zeama de carne de vita fiind cele mai importante.Eu prepar micii in acest fel si sa stiti ca toti prietenii mei se ling pe degete dupa ce le sonsuma. :)

    Reply
  45. sabin

    Am încercat rețeta la Paștele din acest an. Am rămas total decepționat. Dacă la capitolul gust a fost ok, odată puși pe grătar nu s/au umflat absolut deloc, ba dimpotrivă s/au uscat și subțiat foarte mult.
    Am respectat rețeta, poate nu i-am frământat chiar așa de mult, dar totuși ar fi trebuit să iasă un pic mai altfel.
    Pe timpul pregătirii seul de vacă s-a ales (separat) rămânând într-un strat gros pe mâini și pe vas.
    Bicarbonatul stins în zeamă de lămâie nu s-a simțit deloc….
    Am luat niște șuncă de porc pt a o introduce azi în pasta rămasă și voi mai adăuga ceva bicarbonat în speranța că se vor umfla puțin.
    Oricum, voi mai experimenta.
    O zi bună.

    Reply
  46. sabin

    Pentru secuiul gurmand.
    Ai putea să-mi trimiți rețeta ta de mici la sabincos@yahoo.com?
    Mulțumesc anticipat!

    Reply
  47. Sandra

    Buna ziua!

    Daca sunteti amabil, ati putea posta o reteta de mici traditionali, or asa cum ii faceti dumneavostra? De ceva vreme incerc sa ma conving sa incerc sa fac si eu mici, dar mereu ma gandesc ca o sa dau gres undeva. As fi interesata de reteta in sine (pentru 1-2 kg carne), dar si de tehnica, cum si cat ii framantati, temperatura gratarului, timpul de gatit, etc.

    Va multumesc,
    Sandra

    Reply
  48. ovidiu

    nu stiu cat e de originala aceasta reteta, dar stiu ca micii adevarati se faceau cu smantana nu cu bicarbonat, care este un chimical…

    Reply
  49. flory

    pentru mine gràtar înseamnà numai de mititei ……………….

    Reply

Leave a Reply