O reţetă excelentă pentru micul dejun sau pentru un aperitiv elegant. În fond e un sufleu (soufflé, fr.) preparat din resturi de legume în “haine” de tartă. Secretul constă în pregătirea legumelor, pentru a le scoate în evidenţă dulceaţa cu ajutorul amestecului de miere-oţet. Aluatul de tartă, clasicul pâte brisée, se poate prepara conform reţetei de aici sau se poate cumpăra din comerţ.

Reţetă: Mini-tarte cu legume

mini-tarte-cu-legume

Ingrediente:

  • 1 foaie aluat de tartă (aproximativ 250 de grame)
  • 1 vânătă mică
  • 1 ardei gras mediu (preferabil roşu)
  • 1 ceapă mică
  • 2 căţei de usturoi
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 6 ouă
  • 2 linguri de lapte
  • 1 lingură de miere
  • 2 linguri de oţet alb
  • 1 lingură verdeaţă tocată (pătrunjel, mărar)
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Tăiaţi codiţa vinetei şi tăiaţi-o cubuleţe de un deget grosime.
  2. Îndepărtaţi cotorul şi seminţele ardeiului şi tăiaţi-l în pătrate la fel de mari ca şi vânăta.
  3. Procedaţi la fel cu ceapa curăţată.
  4. Curăţaţi şi pisaţi usturoiul.
  5. Sotaţi la foc iute ardeiul gras şi vânăta în ulei.
  6. După 2-3 minute adăugaţi ceapa.
  7. Sotaţi până ceapa devine sticloasă.
  8. Presăraţi cu jumătate de linguriţă de sare.
  9. Adăugaţi usturoiul şi mai sotaţi câteva secunde.
  10. Stingeţi cu oţet şi miere.
  11. Luaţi deoparte şi lăsaţi să se răcorească legumele.
  12. Încălziţi cuptorul la 170 de grade (temperatură medie).
  13. Scoateţi aluatul de tartă şi desfaceţi-l.
  14. Tăiaţi aluatul în 12 bucăţi relativ egale.
  15. Întindeţi aluatul în tava pentru brioşe.
    Nu vă faceţi griji dacă nu este egal sau dacă sunteţi nevoiţi să acoperiţi fundul din 2 sau chiar trei bucăţi lipite între ele.
  16. Bateţi ouăle cu două-trei linguri de lapte, 1 linguriţă rasă de sare, un vârf de cuţit de piper şi verdeaţă.
  17. Împărţiţi legumele în formele de tartă.
  18. Turnaşi oul bătut peste ele.
  19. Întroduceţi la cuptor pentru 20-25 de minute, până când ouăle se ridică şi se rumenesc.
  20. Scoateţi tava şi lăsaţi să se răcească înainte de a scoate mini-tartele.
  21. Mini tartele se consumă la temperatura camerei ca atare sau cu iaurt.

 

Timp de pregătire: 25 minute

Timp de gătire: 25 minute

Bucăţi: 12

 

Adaugă un comentariu: