Greu de definit aceste mini brochettes (frigărui mititele) sau mini kebabi vietnamezi. Dar indiferent cum le spuneţi, limba dumneavoastră va fi încântată de gustul acestor bucăţele de carne (amestec de carne de porc şi creveţi), aromate cu usturoi şi busuioc, fripte pe grătar şi servite cu un sos dulce-picant de alune.

Porţii: 6

Timp de preparare: 100 minute

Ingrediente:

  • 450 grame carne tocată de porc
  • 400 grame creveţi decorticaţi
  • 1 legăturică busuioc proaspăt
  • 60 grame pesmet
  • 2 căţei de usturoi
  • 1 lingură sos de soia
  • 3 linguri sos de peşte
  • 1/2 linguriţă piper negru proaspăt măcinat
  • 1 ardei iute roşu (opţional)
  • 4 linguri de ulei

pentru sos

  • 250 ml lapte de cocos
  • 80 grame unt de arahide
  • 1 limetă
  • 1 lingură sos de soia
  • 1 lingură zahăr brun
  • 1 lingură sos de chili
  • 1/2 linguriţă ghimbir tocat fin

Preparare:

  1. Tocați într-un blender sau robot de bucătărie carnea de porc, creveţii, usturoiul, busuiocul tocat mărişor, sosul de soia, cel de peşte, ardeiul iute şi piperul pentru a obţine o pastă omogenă.
  2. Ungeţi cu ulei o farfurie sau platou.
  3. Luaţi câte o lingură din amestecul de carne şi formaţi chiftele alungite pe care le acoperiţi cu ulei.
  4. Introduceţi carnea la rece pentru 30-60 de minute, pentru a se lega bine.
  5. Introduceţi beţele de frigărui (dacă sunt din lemn) în apă pentru 20-30 de minute.
  6. Pentru au realiza sosul, răzuiţi coaja de pe limetă şi extrageţi sucul.
  7. Amestecaţi într-o crăticioară sucul de limetă cu untul de arahide, laptele de cocos, sosul de soia, sosul de chili, zahărul şi ghimbirul tocat fin.
  8. Puneţi crăticioara pe foc 2-3 minute, amestecând constant fără să-l fierbeţi, până obţineţi un sos fin. Introduceţi sosul la rece.
  9. Pregătiţi grătarul.
  10. Introduceţi în fiecare chiftea câte un băț de frigăruie (vezi foto).
  11. Frigeţi carnea pe grătar, la foc iute, 4-6 minute, întorcând-o de 2-3 ori.

Carnea astfel obţinută se serveşte cu sosul de alune şi garnituri pe bază de orez.

Adaugă un comentariu: