Cine poate uita mărul cu caramel, vândut cu un aer festiv prin bâlciurile copilăriilor noastre sau la poarta şcolilor? Şi mai ales cine şi-ar putea reprima o astfel de amintire dulce, dintr-o vreme în care zahărul era un lux?

Merele trase în caramel existau în Marea Britanie încă din Evul Mediu şi erau servite cu precădere toamna şi iarnă, la târguri sau în Noaptea Artificiilor (5 noiembrie). Caramelul britanic, mai moale şi mai elastic – realizat din zahăr brun, unt, melasă şi puţin oţet – este concurat de cel american, mai tare şi mai crocant –  făcut din zahăr, apă şi colorant alimentar roşu.

Puteţi realiza şi singuri, acasă, aceste plăcute amintiri ale copilăriei, în doar câteva minute.

Reţetă: Mere în caramel

mere in caramel

Ingrediente:

  • 8 mere de dimensiuni medii
  • 1 lingură de oţet din vin
  • 400 grame de zahăr
  • 250 ml apă

    opţional

  • nucă prăjită, tocată
  • fulgi de migdale
  • alune nesărate prăjite şi măcinate
  • fistic nesărat, tocat
  • fulgi de cocos
  • bombonele ornamentale

Preparare:

  1. Spălaţi merele şi ştergeţi-le bine.
  2. Înfigeţi fiecare măr într-un băţ. Puteţi folosi nuiele grosuţe sau câte 3 beţe de frigărui legate la capete.
    [warning]Atenţie la ce fel de nuiele folosiţi. Tulpinile de liliac, dar şi ale altor arbuşti, conţin o sevă amăruie care se va impregna în măr.[/warning]
  3. Amestecaţi zahărul cu apa şi oţetul într-un vas rezistent pentru cuptorul cu microunde (nu din plastic moale sau metal).
    [warning]Folosiţi un vas adânc deoarece, în timpul fierberii, caramelul va creşte în volum.[/warning]
  4. Introduceţi vasul în cuptorul cu microunde timp de 5 minute, la temperatură maximă.
  5. Scoateţi vasul, amestecaţi bine şi introduceţi-l din nou pentru 15-18 minute în cuptorul cu microunde, la temperatură maximă.
  6. Scoateţi caramelul din cuptor şi lăsaţi-l să se răcească puţin, timp de 2 minute.
  7. Treceţi fiecare măr prin caramel, scurgeţi-l de excesul de caramel deasupra vasului şi puneţi-l la răcit pe o suprafaţă de marmură sau pe un platou ceramic, rece.
  8. Opţional, puteţi trece mărul, cât caramelul este încă fierbinte pe el, prin nuci, alune, fistic, migdale tocate sau bombonele ornamentale.

 

Timp de preparare: 10 minute

Timp de gătire: 20 minute

Porţii: 8

Merele în caramel se consumă la temperatura camerei, după răcirea completă a caramelului.

[warning]Atenţie să nu vă ardeţi. Densitatea caramelului păstrează o inerţie termică ce poate provoca arsuri serioase.[/warning]

[tip]Dacă aveţi colorant alimentar – lichid sau praf – îl puteţi folosi pentru a da o culoare vie caramelului dumneavoastră.[/tip]

print

3 Comentarii

Comments are closed.