mancalatorii-italia Formarea şi diversificarea bucătăriei italiene ţine de istoria şi geografia Italiei, de descentralizarea ei vreme de secole. Practic, până la formarea statului italian, fiecare cetate a avut propria administraţie, dezvoltare şi cultură, inclusiv culinară. Motiv pentru care e la fel de imposibil să cuprinzi bucătăria italiană într-un articol precum e să o cunoşti într-o vacanţă.

Mâncarea pe regiuni

În fapt, există atâta varietate încât corect ar fi să vorbim nu despre una, ci despre mai multe bucătării: bucătăriile italiene (romană, milaneză, toscană, napoletană, piedmonteză, liguriană, valledostană, siciliană etc), fiecare cu reţetele, vinurile şi chiar cu ingredientele ei specifice. De exemplu, mâncărurile toscane specific florentine conţin spanac, cele napoletane roşii şi sardele, şi aşa mai departe. Orice urmează după un „alla” dintr-o reţetă, desemnează originea ei, un soi de „ca la” (ex. Risotto „alla milanese”)

Există, cu toate acestea, şi caracteristici generale, şlefuite în ultimele decenii, care dau note specifice. În primul rând, italienii ştiu să gătească şi să vândă ceea ce gătesc, de fiecare dată râzând sau chiar cântând.

Structura mesei la italieni (aşa cum o vei vedea şi pe meniurile restaurantelor) conţine: antipasti (aperitive), primi piatti (felul 1), secondi piatti (felul principal), contorni (garnituri), formaggi e frutta (brânzeturi şi fructe), dolci (deserturi), caffe şi diggestivi.

Cafeaua, mai scumpă dacă stai pe scaun

Cafeaua este cult. Espresso, religie. Italienii beau cam patru-cinci cafelele pe zi. Repede, din picioare. Fie că beau un ristretto (espresso scurt – 7 grame de cafea la 20 ml de apă) sau un cappuccino (doar dimineaţa), italienii sunt atenţi unde o beau. Fii şi tu! Cafeaua în picioare, la bar, e cea mai ieftină, cam 1 euro, la masă, în interior cam 1,5 euro, iar pe terasă până la 2,5 euro.

Aperitivele (antipasti) – reci sau calde – sunt la mare căutare în toată Italia. Insalata di tonno con cipolla e fagioli (salată de ton cu ceapă şi boabe de fasole albă), bruschetta (felii de pâine prăjită) con pomodoro (roşii), basilico (busuioc) şi anşoa, măslinele negre (de multe ori umplute) sunt doar câteva dintre ele.

Spaghete cu chiftele, nu în Italia

Multe dintre pastele pe care le atribuim Italiei sunt, de fapt, meritul emigranţilor din New York şi şi-au dobândit popularitatea în filme. Cele mai cunoscute paste: con frutti di mare (cu fructe de mare), con funghi porcini (cu hribi), bolognese (cu sos ragu pe bază de carne tocată şi roşii), arabiatta (picante, cu roşii şi busuioc), olio e peperoncini (simple, cu usturoi, ulei codimentat cu ardei iute), carbonara (cu ou, parmezan şi pancetta). Totul, cu mult parmezan şi piper proaspăt măcinat.

Pizza, vedeta turiştilor

La fel ca şi pastele, pizza nu este considerată o mâncare în sine decât de către turişti. Adevărata pizza italiană are un aluat foarte subţire şi puţine ingrediente. Baza unei adevărat pizza italiene veritabile este margherita, un blat cu un sos simplu de roşii cu busuioc. Tot ca primi piatti se servesc şi supele – zuppa sau minestrone.

Felurile principale sunt extrem de variate şi pot fi pe bază de carne sau pe bază de legume. Unele din cele mai cunoscute sunt osso bucco (rasol de vită, fiert îndelung cu legume), pollo alla cacciatore (pui vânătoresc cu legume, vin Chianti şi oregano), lasagna (straturi din foi de paste făinoase, intercalate cu umplutură de sos ragu), baccala alla Vicentina (cod uscat servit cu mămăligă), vitello gorgonzola (vită în sos de brânză gorgonzola). Şi lista ar putea continua mult timp.

Dulciurile bucătăriei italiene sunt minunate. Tiramisu, pannacotta sau panettone au ajuns să fie cunoscute foarte populare şi la noi. Ca să nu mai vorbim de faimoasa îngheţată preparată artizanal – gelato.

Nu se omoară cu băutura

Ca toate popoarele gurmande, italienii sunt băutori de vin, pe care îl consumă în cantităţi moderate. Alege vinul casei la restaurant, are un preţ bun, reflectă caracterul local şi, de regulă, este o alegere inspirată. Cea mai populară bere în Italia este Nastro Azzurro. Alcoolul distilat din fructe poartă numele de grappa, iar cel aromat cu anason, de sambuca. Cel mai popular lichior, fabricat atât industrial, cât şi „în casă”, este limoncello, un lichior din aromat cu coajă de lămâie.

note Dacă ți s-a făcut poftă, click aici să vezi rețete italienești.

__________________________

Articol din seria Ghidurilor de Călătorie realizate de capital.ro pentru care cevabun.ro este consultant culinar.
Citește tot articolul aici.

print

Adaugă un comentariu: