Maioneza de post este una dintre cele mai simple şi totodată mai gustoase lucruri care au fost  făcute vreodată în bucătărie. E vegetariană, nu are colesterol, are ulei cât îi dai şi gust cât cuprinde, e versatilă şi, spre marea bucurie a gospodinelor, nu se taie. În plus, e ideală pentru femei însărcinate şi copii mici, fără teamă de riscul unor alergii. Şi, ca să nu mărim suspansul, se face dintr-un avocado bine copt. Există şi alte maioneze de post (din cartof fiert, diverse tipuri de nuci înmuiate, etc.), dar versiunea realizată din avocado e absolut încântătoare.

[note]Cel mai important ingredient al acestei maioneze este, evident, fructul de avocado. Pentru ca maioneza să aibă  textura şi gustul necesare, avocado trebuie să fie bine copt, cu interiorul moale şi cremos. De regulă, avocado este tare şi cam verde, dar, după ce stă 3-4 zile alături de câteva mere într-un coş cu fructe la temperatura camerei, se transformă într-un fruct extraordinar. După ce avocado este copt, se păstrează în frigider până la utilizare. Nu îl mai lăsaţi alături de mere deoarece se va strica. [/note]

Reţetă: Maioneză de post

maioneza-de-post

Ingrediente:

  • 1 avocado
  • 1 pahar de ulei de floarea soarelui sau rapiţă (200 ml)
  • 1 lingură de muştar (preferabil de Dijon)
  • zeama de la o lămâie
  • sare
  • piper alb

Preparare:

  1. Curăţaţi avocado.
    Un avocado bine copt se curăţă foarte uşor: se taie în două, de jur împrejur până la sâmbure, se scoate sâmburele şi se răzuieşte cu lingura de pe coajă.
  2. Treceţi avocado printr-o sită sau folosiţi un mixer.
  3. Adăugaţi 100 ml de apă rece, 3 linguri de zeamă de lămâie, muştarul şi 1 linguriţă de sare.
  4. Amestecaţi bine.
  5. Încorporaţi ulei amestecând până la omogenizare.
    [tip]Practic, puteţi lungi şi îngroşa maioneza după bunul plac în funcţie de câtă apă şi ulei încorporaţi. Dar e recomandat să nu fie prea grasă.[/tip]
  6. Asezonaţi cu zeamă de lămâie, sare şi piper.
  7. Maioneza de post se foloseşte imediat sau se poate păstra în frigider câteva zile, într-un borcan acoperit.
    [warning]Atenţie! Avocado este fructul care se oxidează (înnegreşte) cel mai repede. Pentru a preveni maionezei la suprafaţă, turnaţi o peliculă fină de ulei deasupra. Uleiul îl încorporaţi prin amestecare înainte de servire.  [/warning]
  8. Maioneza de post se serveşte şi se combină la fel ca maioneza din gălbenuşuri.

 

Timp de preparare: 10 minute

Porţii: 400 grame

[tip]Combinaţii cu maioneză de post:
La fel ca maioneza din gălbenuşuri, maioneza de post se poate combina cu alte ingrediente pentru a obţine sosuri diverse.

Aioli (ideal pentru legume fierte sau la grătar) – adăugaţi un căţel de usturoi făcut pastă în maioneză 

1000 de insule (pentru sandvişuri) – se amestecă în cantităţi egale cu ketchup. Se echilibrează gustul cu oţet balsamic, 1 linguriţă de cognac şi piper proaspăt măcinat.

Picantă – adăugaţi 1 linguriţă din sosul dumneavoastră picant preferat (harissa, srirarcha, Eros Pista, etc.)
[/tip]

print

2 Comentarii

  1. mmm,multumesc pentru reteta,am intalnit multe alte retete de maioneza de post dar o voi pastra pe aceasta!!

    • E foarte buna. Si fara contraindicatii. Singura sa problema e riscul de oxidare daca e pastrata pentru termen indelungat (altfel decat e precizat in text), insa e atat de usor de facut incat nu are rost sa facem stocuri.

Comments are closed.