Aproape de Piaţa Rosetti, cât să faci doi paşi pe strada Cristian Radu la numărul 6, se găseşte unul dintre acele locuri rare care recuperează măcar în parte farmecul Bucureştiului de altădată; pentru că, în spatele vitrinei ce te întâmpină cu un preţios “templul cafelei arabica”, o să-l întâlneşti pe Gheorghe Florescu, cel care o slujeşte cu credinţă sinceră de 40 de ani. Cu şortul verde prins la gât, la fel ca acum aproape 60 de ani când era băiat de prăvălie în magazinul unchilor săi din Vitan, Florescu te întîmpină şi te cântăreşte curios din priviri. Ştie ce hram poartă fiecare dintr-o uitătură de om trecut prin viaţă, cu bune şi cu rele,  dar care nu şi-a pierdut nicio clipă umorul. Vorbeşte despre viaţa lui cu egală măsură despre lucruri care îi plac şi despre cele care-i plac mai puţin, în pauzele dintre prăjitul unei ture de cafea sau râşnitul ei, pentru că, pentru el, cafeaua are întotdeauna prioritate.

Îi plac oamenii. Îi place să îi ştie în preajmă, să vorbească cu ei la o cafea. Iar când nu sunt acolo, le păstrează amintirea în pozele care umplu pereţii magazinului. În stânga, prietenii: ambasadori, scriitori, foşti şefi de stat. În dreapta, imaginile alb-negru din care se colează viaţa maestrului său, ale cărui muncă şi tradiţie o continuă păstrându-i vie memoria: armeanul Avedis Carabelaian.

Branding-ul armenesc te-ar putea induce în eroare, dar Florescu e român get beget. Născut în biserică în timpul unui bombardament german sub privirile sfinţilor Ilie şi Gheorghe , Florescu avea să fie botezat cu numele celor doi martori muţi ai naşterii sale.  Copilăria de pe calea Dudeşti, acolo unde a crescut printre magazinele evreilor, grecilor şi armenilor, şi întâmplările ulterioare aveau să-i influenţeze de timpuriu viaţa. Arestarea tatălui său, fost detectiv în Siguranţa Statului, de către comunişti, şi munca de băiat de prăvălie în magazinul unchilor săi au fost o nouă treaptă pentru Gheorghe Florescu. Dar ceea ce avea să îşi pună amprenta definitiv asupra destinului său a fost întâlnirea cu Avedis Carabelaian. De la armeanul înalt şi impunător, urmaşul al câtorva generaţii de cafegii la Înalta Poartă, avea să preia tânărul Florescu, în 1 martie 1971, magazinul de cafea şi dulciuri aflat la parterul unei clădiri de pe strada Hristo Botev numărul 10. Clădirea s-a prăbuşit la cutremurul din ’77, dar amintirea ei a supravieţuit calamităţii prin Florescu care şi-a dedicat de atunci viaţa cafelei şi şi-a asumat destinul de a duce mai departe tradiţia cafegiilor armeni.

A învăţat de Carabelaian arta prăjitului şi râşnitului cafelei, tehnica preparării unei cafele cum se cuvine, la ibric, şi  poveştile lor. Şi-a botezat cafelele după istorii mai apropiate sau mai îndepărtate. Pe unele le vinde sub eticheta maestrului său, altele sub denumiri exotice sau misterioase. Cafeaua yemenită Roxelana poartă numele fostei sclave care a schimbat istoria Imperiului Otoman după ce l-a învăţat pe Soleiman Magnificul să bea cafea. Cafeaua biologică, importată din Columbia, Ecuador, Etiopia sau Mexic poartă numele  Irmei Torres, “descendenta unei ramuri ilustre a familiei Florescu”. Cafelele sunt familia lui Florescu. Le importă, crude, în saci, cu plata în avans, le prăjeşte exact 20 de minute în magazin, sub ochii clientului, le răceşte trecându-şi nostalgic mâna printre boabele de cafea, şi le vinde cu o poveste.

Mai prăjeşte în micuţul său magazin şi fistic, migdale, alune, arahide, mai vinde şi vinurile “lui Isărescu” sau cognacul armenesc Ararat, bomboane şi zaharicale, ba chiar şi cărţi, dar cafeaua a fost şi a rămas pe primul loc. Pentru că, la el în magazin, toată cafeaua e bună, 100% arabica, indiferent de preţ. De fapt, calitatea cafelei începe de la cea bună, braziliană, de 40 de lei kilogramul – la care a redus la minim adaosul comericial, “că toată lumea trebuie să aibă dreptul la o cafea bună” – şi creşte progresiv la cea biologică de 100-150 de lei kilogramul şi până la cea hawaiiană (Kona Extra Fancy), de 350 de lei kilograme sau la “cea mai bună”, cafeaua jamaicană (Blue Mountain)de 650 de lei kilogramul.

Vin oameni din tot Bucureştiul să-şi cumpere cafeaua de aici. Mai beau o cafea, mai stau la o vorbă. Au cu cine. Pentru că toată viaţa Florescu s-a învârtit printre oameni importanţi ai fiecărui regim, dar cel mai bine s-a simţit în compania boemei literare care l-a vizitat de fiecare dată cu plăcere. Şi nici aceste întâlniri n-au rămas fără urmări.  Un accident vascular cerebral l-a lovit acum douăzeci de ani, lăsându-l cu o hemipareză pe partea dreaptă. Dar a luptat cu ea şi a reuşit să o învingă. Iar unde nu a putut să o răpună a păcălit-o învăţând să scrie cu mâna stânga, suficient de bine cât să-şi scrie viaţa în romanul autobiografic “Confesiunile unui cafegiu”, lucrare apreciată de criticul Dan C. Mihăilescu drept cartea anului 2008.

Am plecat în căutarea unui nou loc de pus pe hartă. Şi am găsit un om. Cu o viaţă ca la carte, o carte cât o viaţă. Una dintre puţinele cărţi pe care o pată de cafea ar avea sens.

(foto: Delicatese Florescu)

printează

6 Comentarii

  1. astazi am fost sa cumpar arahide de la Domnul Florescu si se pare ca l-am suparat foarte tare atunci cand am cerut doar 100g asa ca mi-a cerut sa iau 250 g de minim 5 lei . Eu ii propun sa agate de firma si o notita cu ”trebuie sa cumperati de minim x lei” ca la supermarket si sa nu mai folosesca zicala ”clientul este rege” pe eticheta pentru ca este departe de a fi adevarat in cazul magazinului dansului

  2. Citisem inca de la aparitie cartea dlui.Florescu ,,Confesiunile unui cafegiu,,fiind pasionata de memorialistica am descoperit o carte plina de farmec si un autor, da, un autor cu multe resurse pe care sper sa le valorifice si pe viitor.Acum cateva luni ma plimbam prin zona Pietei Rosetti atenta fiind la cladirile si ruinele de patrimoniu care abunda in zona.Undeva aroma patrunzatoare de cafea m-a facut sa privesc atent in jur si asa l-am descoperit, micul magazin,micuta curticica unde poti bea o cescuta din cafeaua Florescu….A fost un moment in care m-am desprins de prezent si am visat la cum ar fi daca inviingand toate piedicile,s-ar amenaja o cafenea adevarata poate la parterrul uneia din cladirile vecine.Ca sa ma intelegeti, mergeti pt un sfert de ora la o cafea acolo, la dl. Florescu.

  3. Cand vin in Bucuresti neaparat imi voi face timp sa savurez o cafea la D-nul Florescu. Doresc sa retraiesc senzatia minunatei arome de cafea prajita, acum cand timpul zboara asa de repede si ia cu el placerea de a fi, de a trai.
    Felicitari D-nul Florescu, sa fiti sanatos sa ne bucurati sufletul si mintea redesteptand la multi dintre noi trairile olfactive si gustative ale studentiei.

Adaugă un comentariu: