Cea mai simplă şi mai populară glazură a Statelor Unite, cunoscută sub numele de icing sau frosting, îşi datorează numele culorii sale albe din care sclipesc îngheţat cristalele de zahăr. Icing-ul, sub diverse culori şi compoziţii,  e cvasi-prezent pe mai toate dulciurile americane, de la gogoşi la turtă dulce, de la prăjituri şi până la cele mai sofisticate torturi aniversare sau de nuntă.

Compoziţia de bază a icingului e extrem de simplă şi constă în zahăr pudră emulsionat cu apă.

Porţii: pentru 1 tort de dimensiuni medii

Timp de preparare: 10 minute

glazura de zahar Ingrediente:

icing simplu

  • 300 grame de zahăr pudră
  • 5 ml esenţă de vanilie
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • apă

icing royal

  • 300 grame zahăr pudră
  • 5ml esenţă de vanilie
  • 4 albuşuri de ou
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • apă

icing de ciocolată

  • 300 grame zahăr pudră
  • 5 ml esenţă de vanilie
  • 60 grame de cacao pudră
  • apă

Preparare:

  1. Turnaţi zahărul pudră într-un castron, adăugaţi zeama de lămâie şi esenţa de vanilie.
  2. Cu ajutorul unui tel integraţi apa, amestecând, până obţineţi o compoziţie cremoasă, densă dar maleabilă, pe care să o puteţi întinde pe un tort fără să curgă.
  3. Dacă doriţi să realizaţi un icing royal, separat, bateţi albuşurile de ou spumă. Încorporaţi albuşurile bătute în crema obţinută mai sus.
  4. Dacă doriţi să realizaţi un icing de ciocolată, încorporaţi cacao treptat în crema obţinută, până obţineţi un amestec cremos cu gust de cacao. Dacă e cazul, mai adăugaţi câteva linguri de apă călduţă.
  5. Glazura astfel obţinută se toarnă peste torturi, gogoşi, brioşe, etc.
  6. Introduceţi desertul cu glazură la rece pentru minim 2 ore înainte de servire pentru a permite să se întărească. Dacă este o prăjitură care se păstrează la temperatura camerei, nu mai este necesară introducerea la frigider.

[tip]Reglaţi densitatea icingului dumneavoastră prin adăugarea de apă sau zahăr pudră. Procedaţi la fel cu pudra de cacao, adăugaţi-o în funcţie de concentraţia dorită. Şi nu vă stresaţi, e destul de greu să strici o astfel de glazură.[/tip]

[note]Gradul de transparenţă al icicngului dumneavoastră este dat de densitatea şi grosimea stratului de glazură. Cu cât stratul este mai dens şi mai gros, cu atât mai alb-opac va fi icingul dumneavoastră. O glazură subţire, aplicată într-un strat subţire, va fi transparentă.[/note]

[tip]Pentru a preveni întărirea excesivă a glazurii, americanii adaugă în compoziţia acesteia glicerină. Întrucât glicerina este cvasi-necunoscută în România, puteţi adăuga 50 de grame de unt topit, două linguri de smântână sau frişcă.[/tip]

[tip]Deoarece coloranţii alimentari nu sunt folosiţi la noi, puteţi colora icingul dumneavoastră cu siropuri sau chiar gemuri de fructe pasate. Nu uitaţi însă că vor avea un gust în consecinţă.

Pentru că le veţi adăuga într-un amestec alb, care le va dilua tonul, folosiţi culori închise, mai puternice decât nuanţele pe care doriţi să le obţineţi.

  • Dacă doriţi roşu, nu folosiţi  căpşuni, zmeură, etc, ci siropuri sau gemuri de fructe de pădure.
  • Pentru galben folosiţi siropuri sau gemuri portocalii.
  • Pentru verde siropuri sau gemuri albastre (curaςao) în amestec cu cele galbene.

[/tip]

print

4 Comentarii

  1. Buna ziua, va rog sa mi spuneti cum se poate pastra un tort decorat cu icing royal ? Pt ca am inteles ca in frigider se inmoaie icingul, iar in afara frigiderului nu i ok pt tort . Multumesc

Comments are closed.