Când găteşti o raţă ai două posibilităţi: fie te umpli de complexe, fie de respectul celorlalţi. Dacă observi că pasărea asta are aripi mai lungi, picioruşe scurte şi piept alungit eşti pe drumul cel bun: ai aflat că nu ai în faţă un pui. Descoperire destul de importantă, fiindcă raţa nu prea se găteşte ca o găinuşă oarecare. Carnea şi aroma ei sunt unice şi inconfundabile. La fel şi ingredientele care o pun în valoare. Ingrediente dulci şi aromate care să-i frăgezească bine carnea suculentă.

Raţa are o apetenţă deosebită pentru fructe. Probabil cunoaşteţi, măcar din auzite, de alăturarea acestei zburătoare cu sucurile portocalelor. Eu am combinat-o cu gutui şi iată ce a ieşit. Merită să o încercaţi alături de gutui de la care, după cu spunea răposatul Radu Anton Roman, se mănâncă doar parfumul. Eu zic că puteţi spera la mai multe.

rata-cu-gutui_051

Porţii: 4

Timp preparare: 20 minute (pregătire) + 6 ore (marinare) + 90 minute (gătire)

Ingrediente:

  • 1 raţă întregă (aproximativ 2 kilograme)
  • 2 portocale
  • 1,2 kilograme gutui
  • 10 linguri sos de soia
  • 50 ml de cognac (sau brandy)
  • 4 linguri de miere
  • 2 linguri marmeladă de portocale (sau gem)
  • 2 linguriţe rase nucsoara
  • 2 linguriţe rase scortisoara
  • 12 cuisoare
  • piper

Preparare:
1.Se curăţă raţa de eventualele urme de pene sau tuleie, eventual se pârleşte. Curăţaţi sau îndepărtaţi excesul de piele de la gât. Înfigeţi în pieptul raţei cele 12 cuişoare, câte 6 pe fiecare jumătate de piept.

2.Faceţi o marinată din miere, marmelada de portocale, sosul de soia, cognac, sucul celor două portocale şi câte o linguriţă rasă  de scorţişoară şi nucşoară. Dacă mirosul marinatei vă aduce aminte de vinul fiert înseamnă că e de bine.

3.Turnaţi marinata peste pasăre şi fiţi siguri că ajunge peste tot, atât în interior cât şi în exteriorul raţei. Introduceţi raţa la rece pentru minim 6 ore întorcând-o de câteva ori ca marinata să  o pătrundă uniform.

4.Tăiaţi gutuile în sferturi, pe lungime, amestecaţile cu puţin ulei şi cu restul de scorţişoară, nucşoară şi puţin piper. Puneţi raţa în tavă şi gutuile în jurul ei. Pentru aromarea păsării nu strică să introduceţi în cavitatea toracică două sferturi de gutuie.

5.Stropiţi raţa cu marinată, acoperiţi-o cu o folie – ca să se facă înnăbuşit – şi introduceţi-o la cuptor la 175 de grade timp de o oră. După o oră scădeţi focul la 150 de grade, îndepărţaţi folia şi lăsaţi pasărea să se rumenească încă o jumătate de oră, stropind-o din când în când cu sosul din tavă.

Raţa se serveşte fierbinte, stropită cu sosul din tavă, cu gutuile coape pe  post de garnitură. Pentru o prezentare de efect stropiţi raţa cu cognac când o aduceţi la masă şi flambaţi-o. Aveţi grijă să aprindeţi doar raţa, nu toată casa.

[tip]Dacă nu aveţi gem de portocale puneţi încă două linguri de miere şi coaja unei portocale. În loc de o raţă întreagă puteţi folosi 4 pulpe sau 4 bucăţi de piept de raţă.[/tip]


________________________________________
print

13 Comentarii

  1. buna gospodinelor,

    a incercat cineva pana acum reteta ?!!!…
    … cum m’am “procopsit” cu o rata “de tara” ( se pare autentica), incerc sa nu o stric cu celebrul pilaf sau varza…
    “navigand” prin ape tulburi am dat de minunea de mai sus (mi s’a parut singura mai aproape de adevar tinnad cont ca este shi cu o marinare/fragezire prealabila a “animalului”…)
    Durerea mea in acest moment este realizarea marinatei, shi de aceea am cateva intrebari (categoria beginner):
    * se pune apa la marinata ?… (sincer mi se pare cam putin lichid din zeama de la 2 potocale…)
    * daca nu se mai pune apa, mai pot adugat vreo 2-3 portocale (mai mici…) incercand sa patrez proportia cu celelalte ingredinete mentionate ?
    * in loc de cognac/brandy se poate pune shi whisky ?…

    cam ata pt moment ca shi intrebari (mi’e ca scriu, shi nu ma baga nimeni in seama…)… daca-mi rapunde cineva, mai scot din desaga ceva intrebari..

    o zi buna shi bafta la gatit (pt Revelion)

    catalin

      • @catalin – eu am facut friptura asta si e delicioasa! marinata e suficienta, eu nu am pus apa pentru ca am uns practic rata cu marinata si pe interior si pe exterior cum zice in reteta fara sa las pasarea sa balteasca in zeama. Cat despre coniac nu l-as inlocui cu altceva pentru ca ii da un gust deosebit pe care whiskey-ul nu il are. Ce imi place mie la retetele de aici e ca par altfel decat ce am gasit pe alte site-uri. Si rata asta e una din retetele astea minunate! Sa ne spui cum a iesti!

    • @catalin, iti raspundem la intrebari pe rand:

      – nu e necesar sa pui apa in marinata pentru ca acest lucru nu face decat sa dilueze calitatea marinatei; e foarte buna sugestia ta de a adauga zeama de portocala. Marinata trebuie unsa pe rata (asa cum spune si Ana in comentariul ei mai sus). Daca portocalele pe care le folosesti sunt de buna calitate, zeama va fi de ajuns. Daca sunt mai uscate, atunci poti suplimenta numarul de portocale folosite la marinata.
      – alcoolul se evapora la gatit si ramane doar aroma, de aceeea e important sa folosesti la marinata coniac pentru ca are aroma cea mai potrivita pentru reteta – daca nu ai in casa, poti folosi si whisky, dar pune mai puțin (1 lingură doar).

      Succes la gatit!

  2. ok!!! priceput ( fara apa / + cognac)
    … multam mult de raspunsuri(sincer nu m’asteptam sa fiu bagat prea mult in seama).
    shi pt incurajari…
    In concluzie :
    *maine mai alerg dupa una/alta (cuishoare, sos de soia etc… gutui am gasit deja unele de Turcia – singurele din piata shi le-am luat de azi caci am vazut ca sunt marfa rara}
    shi
    JOI la “la atac” : preparare/marinare/coacere + consumare (sper) … sper sa nu stric Revelionul celorlalti… ( ma gandesc shi la un backup intre timp)

    Multam mult / bafta shi voua +++ La Multi Ani !!!

    … va anunt in 2010 daca este treaba cu respectu’ sau cu complexu’

    Catalin

    • @catalin, daca e o rata “de curte”, cu carnita mai tare, timpul de preparare va creste cu cel putin jumatate de ora. Sa ai in vedere acest aspect pentru o corecta incadrare in timp. In rest, multa bafta si un an nou fericit.

  3. Buna shi La multi Ani !.. am trecut ” cu bine ” in noul an… Ratzushca a fost OK…

    Multa sanatate shi retete in continuare

    Catalin

    • @catalin, La multi ani si tie. Si felicitari pentru curajul de a gati rata. O sa postam zilele viitoare o rata umpluta ca la carte.

  4. o rata de tara am si eu si ma bate gandul sa o fierb putin sa nu iasa friptura prea tare stiu ca nu are acelasi gust dar macar va fi moale

  5. in sfirsit ceva misto cu ratza! e piesa intreaga, vad si arata bine, o sa incerc

  6. Vai, cum arata de bine! Abia astept sa se coaca gutuile (deocamdata sunt cat o capsuna) ca sa fac si eu.

Comments are closed.