Dulceaţa cărnii de vită tânără (muşchi, antricot sau vrăbioară) e foarte bine pusă în valoare de mixul de ierburi aromatice, specific ţăriilor din sudul Europei. O frigăruie cu gust de mare şi munte pentru ultimele zile calde ale anului.

Porţii: 4

Timp de preparare: 80 de minute (plus 12 ore la rece)

 

Ingrediente:

  • 1,6 kilograme carne de viţel
  • 6-7 frunze de salvie
  • 10 -12 frunze de busuioc
  • 5-6 crenguţe de rozmarin
  • 8-10 fire de oregano
  • 6 căţei de usturoi
  • 10 linguri ulei de măsline
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Tăiaţi carnea de vită în bucăţi potrivite.
    [tip]Tăiaţi carnea egal şi în bucăţi nu foarte mari pentru a obţine o frigere uniformă.[/tip]
  2. Spălaţi şi zvântaţi verdeţurile.
  3. Desfaceţi acele de pe crenguţele de rozmarin.
  4. Curăţaţi căţeii de usturoi.
  5. Puneţi uleiul de măsline, usturoiul şi verdeţurile în blender şi mixaţi pentru a obţine un pesto.
  6. Asezonaţi cu 1 lingură rasă de sare şi 1 linguriţă piper măcinat.
  7. Turnaţi amestecul peste carne într-o pungă de marinată sau vas cu capac.
  8. Amestecaţi şi introduceţi la rece pentru minim 12 ore. Amestecaţi din când în când.
  9. Înmuiaţi beţişoarele pentru frigărui (dacă sunt din lemn) pentru 30 de minute în apă.
  10. Scoateţi carnea şi înşiraţi-o pe beţişoarelele de frigăruie.
  11. Frigeţi carnea pe grătar  sau pe plită (preferabil mediu făcută).

Frigăruile din carne de vită merg de minune cu salate (de ex. salată grecească sau de ardei copţi) sau garnituri pe bază de cartofi la cuptor.

print

2 Comentarii

Comments are closed.