piment_ienibahar
Origine: Pimentul îşi are originea în America Centrală şi Indiile de Vest. Se apreciază că cel mai bun piment este cel de Jamaica, ţară care produce peste 60% din producţia mondială.

Complexitatea lui a determinat circulaţia, în paralel, a mai multor denumiri atribuite aceleiaşi mirodenii.

Portughezii, cei care l-au adus în Europa, i-au spus, datorită formei, originii şi gustului său, piper jamaican.

Aroma sa unică, misterioasă, care adună laolaltă aromele mai multor mirodenii, i-a determinat pe englezi să-l numească all spice (toate condimentele).

Chinezii îi spun “bi wei hu jiao”, adică piperul cu o sută de arome.

Intrarea pimentului în România, pe ruta Imperiului Otoman, i-a stabilit numele sub care îl cunoaştem în prezent: Enibahar sau Ienibahar (yeni-bahar, mirodenie nouă, în limba turcă).

Prezentare: Arborele de piment este înalt de 6-12 metri, cu o durată de viaţă aproximativă de 100 de ani.

Fructele apar în al şaptelea an de viaţă şi se dezvoltă din florile albe ale copacului, sub forma unor boabe care se culeg înainte de a se coace pentru a se pune la fermentat.

Aromă: Diversitatea aromelor sale, cea care a determinat dificultatea adoptării unei definiţii sau nume unic, se compune din arome de cuişoare, nucşoară şi scorţişoară.

Pentru ca totul să fie şi mai complicat, gustul pimentului este iute-piperat.

Utilizare: Folosite în special pentru asezonarea marinatelor  de vânat, vită  sau peşte dar şi a murăturilor, boabele de piment se regăsesc şi în câteva sortimente de lichior (Stonsdorfer, Chartreuse şi Benedictine).

Mâncărurile cu varză şi varză acră sunt înnobilate de prezenţa pimentului măcinat şi adăugat cu discreţie în ele.

Preparare: Pimentul nemăcinat – depozitat în locuri uscate şi întunecate – îşi menţine aroma pentru 2-3 ani. Măcinat, aroma acestuia se pierde relativ repede.

Îşi eliberează cel mai bine aroma când este zdrobit într-o piuliţă sau măcinat într-o râşniţă.

Se asociază  foarte bine cu alte mirodenii cu care seamănă şi se înrudeşte, aşa cum sunt cele enumerate mai sus.

[warning]Este contraindicată folosirea de către femeile însărcinate a uleiurilor de piment sau parfumurilor care îl conţin. Poate provoca avortul.[/warning]

print

2 Comentarii

Comments are closed.