Una dintre cele mai parfumate conserve de sezon, dulceaţa de gutui este o bucurie pentru toate simţurile. Gustul unic, dulceaţa inconfundabilă şi culoarea deosebită vă vor încălzi zilele anotimpului rece.
Timp de preparare: 2 ore
Porţii: aproximativ 2-2,5 kilograme
Ingrediente:
- 6 gutui mari
- 2 lămâi
- seminţele dintr-un baton de vanilie sau 3 plicuri de zahăr vanilat
- 700 grame de zahăr
Preparare:
- Sterilizaţi borcanele şi păstraţi-le la cald.
- Spălaţi bine lămâile şi ştergeţi-le cu un prosop.
- Răzuiţi coaja galbenă a lămâilor.
- Extrageţi sucul lămâilor.
- Curăţaţi gutuile de coajă şi îndepărtaţi-le cotorul.
- Treceţi gutuile prin răzătoarea mare sau tocaţi-le în robot.
- Stropiţi gutuile imediat cu zeama de lămâie.
- Puneţi la fiert 2 căni de apă, zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie.
- După ce zahărul s-a topit şi prinde a se lega într-un sirop, adăugaţi gutuile rase împreună cu zeama de lămâie.
- Fierbeţi la foc mediu aproximativ 1 oră, până când spuma formată la suprafaţă dispare.
- Turnaţi dulceaţa fierbinte în borcanele calde.
- Astupaţi borcanele cu capace şi întoarceţi-le cu capul în jos. Acoperiţi-le pentru o jumătate de oră cu prosoape sau cu o pătură.
- Întoarceţi borcanele în poziţie normală, acoperiţi-le şi lăsaţi-le să se răcească aşa până a doua zi.
Dulceaţa de gutui se păstrează în beciuri sau cămări, în spaţii întunecoase, uscate dar răcoroase.
Multumim celor care ne dau sfaturi si retete de diferite “fructe”.Am incercat si yo o dulceata de cirese”de Mai.”care a tinut mai bine de 3 ani):D…..celor mici le place la nebunie .cu clatite sau asa pe Paine)!!!Am facut si dulceata de “SRTUGIRI”e O DELICATESE”de..GEM/merita incercat.>>>!!
Dulceata de “SRTUGIRI”? Nu am mai auzit de asa ceva. Unde pot gasi srtugiri si cum arata?
simpatic Mihai!
Comments are closed.