O bucătărie mică poate fi o adevărată durere de cap. Mai ales dacă eşti un iubitor al gătitului şi îţi place să petreci mult timp în ea şi ai reuşit deja să o umpli cu ustensile şi electrodosmestice. Dar, cum suprafaţa fizică a unei bucătării nu se poate extinde, singura posibilitate de a recâştiga spaţiu este o riguroasă şi inteligentă organizare a ei.

Alege inteligent

Una dintre cele mai mari probleme ale unei bucătări mici sunt cantitatea şi volumul electrocasnicelor, care de multe ori ajung să acopere tot blatul din bucătărie şi jumătate dintre dulapuri. Pentru a nu fi copleşiti de numărul lor ar trebui să le alegem în cunoştinţă de cauză. Să nu cumpărăm de exemplu electrocasnice care fac o singură operaţiune şi sp optăm pentru unele care pot face cel puţin două operaţiuni. De exeplu, un airfryer care are şi funcţia de cuptor electric poate rezolva mai mult de jumătate din tratamentele termice care se folosesc într-o bucătărie şi ocupă un spaţiu redus. Astfel, dacă ai o bucătărie mică nu-ţi cumpăra o maşină de făcut iaurt sau una de popcorn. Sunt inutile şi îţi vor încărca spaţiul. În plus, există o multitudine de variante extensibile pentru aproape orice, de la coşuri şi lăzi pentru depozitare şi până la strecurătoare din cauciuc.

Verticalizează la maxim

Când ai o bucătărie mică eşti tentat să o vezi aşa prin aria suprafeţei ei. Dar o bucătărie are şi pereţi. Aşa că verticalizează la maxim. Rafturile, dar mai ales, modul în care sunt folosite sunt prima sugestie pe care ţi-o putem face. Spaţiul nu se termină unde se termină dulapul, deasupra lui mai încap multe.

Suprapune

Rafturile suspendate, care permit depozitarea sub masă, separatoarele care ne permit creearea de spaţii suplimentare, pe înălţime, în dulapurile cu ustensile de bucătărie, fac parte tot din conceputul de verticalizare, folosit la superlativ.

Agaţă

Pune cârlige peste tot. Unde poţi agăţa orice, de la mătură până la şorţuri şi prosoape de bucătărie şi tocătoare. După ce ai suficiente cârlige, pe car ele poţi monta peste tot, începând de sub masa de lucru până sub chiuvetă, o să realizezi că tot ce e pe blatul de lucru se poate de fapt ascunde dedesubt.

Pliază şi strânge

Optează pentru mobilier care se poate strânge. De la mese la scaune. La fe ca în dormitor unde un pat ocupă excesiv de mult spaţiu, la fel se întâmplă şi în bucătărie. Mesele şi scaunele care se folosesc doar pentru a lua masă nu ar trebui să ocuppe jumătate din bucătărie. Dacă nu ai altă posibilitate, te poţi gândi să muţi locul de luat masa în altă încăpere.

Nu doar  mobila se poate strânge. Mai nou toate electrocasnicele sunt gândite pentru a se putea strânge. De la hote telescopice la blendere şi chiar cuptoare care se pot păstra vertical.

Ordonează şi organizează

O ordonare corectă şi o organizare riguroasă sunt vitale pentru o bucătărie redusă. Foloseşte separatoare pentru sertare, pentru a câştiga spaţiu. Utilizează separatoare verticale pentru tăvi, pentru a le păstra pe cant, în loc să fie aşezate pe orizontală. Păstrează în bucătărie doar ceea ce îţi foloseşte ci adevărat. Dacă nu ai prea mult spaţiu, păstrează cărţile de bucătărie în altă parte, nu transforma în bibliotecă un spaţiu şi aşa deficitar.

 

print

1 comentariu

  1. Bun articol, si cateva idei excelente, bravo! Mi-a placut mult cea cu plasarea carligelor, eu am gasit ceva la fel de bun, si mi-am luat vreo 10 buc. E vorba despre carlige cu ventuze atat de bune ca pot sustine o greutate de pana la 10 kg. In plus, ventuzele sunt perfecte, nu cad de pe perete. Astfel, de un astfel de carlig prins de perete se pot agata multe, inclusiv cratite si altele mai grele. Sub cratita, poate fi alta ustensila sau o cratita mai mica etc.

Comments are closed.