Dacă vrei un desert simplu de făcut, fără mare lucru de gătit dar spectaculos prin prezentare şi gust, cranachan e ceea ce cauţi. Practic, dacă ştii să baţi frişca ştii să faci şi cranachan. Această budincă clasică a bucătăriei scoţiene se prepară de regulă vara, în luna iunie, pentru a sărbători recolta de zmeură, cu care se pregăteşte acest desert. În prezent există mai multe variante ale acestui desert, cu diverse fructe de pădure, portocale şi chiar cu ciocolată  şi alune de pădure. Evident că ideal este să preparăm desertul cu fructe proaspete dar se pot utiliza şi fructe congelate în afara sezonului.

Un alt element cheie al acestei reţete este prezenţa alcoolului, şi ce băutură  putea să fie într-un desert scoţian dacă nu un whiskey. El e cel care dă, alături de fulgii de ovăz, personalitate acestui desert simplu dar totodată sofisticat. Unele versiuni folosesc şi alte tipuri de alcool, cum ar fi romul, dar pentru scoţieni ăsta e un sacrilegiu.  Există de asemenea şi versiuni mai light, cu iaurt grecesc dar asta deja e o altă poveste. La fel ca şi cheesecake-ul cracharan, adaptare americană a desertului.

Reţetă: Cranachan

Ingrediente:

  • 300 grame de zmeură sau alte fructe de pădure
  • 350 ml frişcă nebătută (îndulcită)
  • 2 linguri de miere
  • 3 linguri de whiskey scoţian (am folosit Chivas )
  • 2 linguri mari de miere
  • 4 linguri de fulgi de ovăz

Preparare:

  1. Într-o tigaie teflonată, prăjiţi, la foc mic, fără grăsime, fulgii de ovăz, amestecând din când în când. Fulgii trebuie să-şi schimbe culoare dar să nu să ardă. Să devină crocanţi şi cu un uşor gust de nucă.
  2. Răciţi fulgii.
  3. Bateţi frişca.
  4. Păstraţi câteva fructe pentru decorarea celor patru cupe de desert iar restul pasaţi-le cu blenderul împreună cu mierea şi whiskey-ul.
  5. Amestecaţi piureul de fructe obţinut cu frişca bătută. Faceţi-o cu delicateţe, fără să exageraţi cu omogenizarea, un aspect marmorat e mult mai elegant pentru acest desert.
  6. Montaţi desertul în cupe, pahare sau borcane de servire (vezi foto).
  7. Decoraţi cu fulgii de ovăz prăjiţi (şi răciţi) şi restul de fructe.
  8. Introduceţi desertul la rece pentru minim jumătate de oră înainte de servire.
  9. Cracharanul se serveşte rece.

Timp de pregătire: 25 minute

Timp de gătire: 5 minute

Porţii: 4

O altă variantă de servire a cranachanului este cu jumătate din fulgii de ovăz prăjiţi, înmuiaţi peste noapte în whiskey (cam 50 ml) şi intercalaţi în straturi cu frişca bătută amestecată cu piureul de fructe, aşa ca în fotografia de mai sus.

printează
loading...

Adaugă un comentariu: