Cotletul de porc reprezintă o sursă inepuizabilă pentru preparate la grătar. marinat într-o cremă de verdeţuri – un pesto din busuioc, oregano, pătrunjel – cu arome de usturoi, cotletul de porc astfel frăgezit se dovedeşte a fi un mare iubitor de grătar. Subtilitatea acestei reţete constă în cantităţile reduse de condimente, care parfumează discret carnea fără să-i copleşească personalitatea.

Porţii: 4

Timp de preparare: 40 de minute (plus 6 ore la marinat)

Porc marinat in pesto

Ingrediente:

  • 4 cotlete de porc cu os (a câte 200 grame bucata)
  • 1 lingură frunze de busuioc proaspăt
  • 1 lingură frunze de oregano proaspăt
  • 1 lingură de pătrunjel proaspăt
  • 2 căţei de usturoi
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 2 linguri de oţet din vin
  • 1 linguriţă rasă de sare
  • 1/2 linguriţă rasă de piper

Preparare:

  1. Spălaţi şi pasaţi verdeţurile.
  2. Curăţaţi şi pisaţi usturoiul.
  3. Faceţi un pesto din verdeţuri, usturoi, ulei de măsline, oţet, sare, piper.
  4. Ungeţi cotletele de porc cu crema de verdeaţă şi introduceţi-le la rece pentru minim 6 ore  sau peste noapte. Din când în când întoarceţi cotletele în marinată.
  5. Rumeniţi cotletele pe ambele părţi (aproximativ 6-7 minute pe fiecare parte) pe grătar sau în tigaie.

Cotletele de porc la grătar se servec fierbinţi, cu diverse garnituri şi salată.

_______________________________________

printează

1 comentariu

Adaugă un comentariu: