carly Într-o epocă stresantă, mamele contribuie la stresul general al planetei cu îngrijorări mai mult sau mai puţin întemeiate și le transferă și altora: copiilor care nu mănâncă și celorlalţi pe care-i întreabă: de ce nu mănâncă fata mea? De multe ori chiar din cauza părinţilor.

Prima întrebare, firească, e dacă nu cumva copilul e bolnav. Apoi, după ce analizele fizice confirmă faptul că micuţul se înscrie în limitele fizice normale, chiar dacă uneori e slăbit, începe cu adevărat stresul şi goana după mâncare. Jenate uneori – nu cumva să creadă vecina sau soacra că nu sunt mame bune – mamele au tendiţa de a exagera într-un moment delicat al dezvoltării copilului pe care pun multe presiune şi obţin efecte contrare aşteptărilor: copiii au tendinţa să respingă ceea ce li se impune. Şi atunci ce e de făcut?

În primul rând citiţi mai puţine cărţi – scrise în alte ţări şi culturi – despre cum se cresc copiii. Există suficiente lucruri  bune de citit pe lumea asta pe care o să le rataţi citind aceleaşi platitudini şi încercând să le aplicaţi pe copilul dumneavoastră. Într-o epocă tehnologizată, obişnuite cu tehnica, mamele au tendinţa de a folosi cărţile cu sfaturi de creştere a copiilor pe post de manuale de utilizare a acestora. Până la un punct, manualul de utilizare de la un model de televizor Samsung se va potrivi şi la alt model al aceleiaşi mărci. Dar numai până la un punct. Iar televizoarele nu au probleme psihologice pe care să le accentuaţi dumneavoastră. Aşa că înainte de a-i spune copilul ce şi cât să mănânce – evident, tot !- trebuie să aveţi în vedere câteva aspecte.


Mai multă relaxare

Problema e frecventă şi apare, de regulă, la copiii care trec de la regimul  format din alimente pasate la cel bazat pe alimente mult mai bine definite, între un an şi jumătate şi cinci ani. E o perioadă de tranziţie, de descoperire şi formare a copilului, faptul că-l stresaţi şi vă stresaţi nu-l va ajuta. Ţineţi minte, un copil sănătos îşi va urma instinctul de conservare şi va mânca atunci când organismul i-o va cere. Noi născuţii înoată instinctual; după ce părinţii le explică pericolele, copilul trebuie să-şi învingă frica de apă pentru a învăţa să înoate.

Dacă vreţi să-l ajutaţi să mănânce, puneţi-l în compania altor copii sau mâncaţi cu el. Va avea curiozitatea să o facă şi el.  Iar foamea vine mâncând.


Mese, nu gustări
Multe mame sunt atât de bucuroase că puiul lor mănâncă ceva, orice, încât nu mai sunt atente la ce înghit aceştia. Speriate ca nu cumva să dea pasărea din mână pe cea de pe gard, se bucură când copilul e tentat de o gustare, cu riscul ca acesta să nu mai mănânce mai târziu. Nu-i terorizați și nu-i grăbiți; în cele din urmă, copiii vor mânca. Disperarea nu a fost niciodată o soluţie.

Copiilor le plac culorile coapte
În mod instinctual, la fel ca orice alt animăluţ, în această perioadă de descoperire, copilul este atras de alimentele colorate în culori calde, coapte şi e tentat să refuze alimentele care au culori crude, necoapte. Din lupta dintre un morcov şi o păstaie de fasole va câştiga de fiecare dată morcovul; la fel cum insectele se vor lăsa mai degrabă atrase de culorile calde ale unei camerei, dar vor rămâne indiferente la nuanţele de verde sau albastru ale alteia. Dar alimentele verzi sunt cele sănătoase, au fier şi vitamine, spun de cele mai multe mamele. În parte e adevărat. Dar la fel de adevărat e că aproape toate alimentele “reci” au un corespondent “cald” şi, în cele din urmă, cu puţină imaginaţie, cele două se pot combina în ceva pe gustul copilului. În fond, sucul de sfeclă colorează aproape orice.

Copiii se joacă  cu mâncarea
Mamele se plâng că cei mici se joacă cu mâncarea în loc să o mânânce. Faptul că se joacă cu ea e un răspuns, nu un semn de întrebare. Dacă are această tendință, înseamnă că nu e un copil apatic și dezinteresat. Dacă se joacă în oricel fel cu alimentele înseamnă că, într-o formă sau alta, îi plac! Copiii nu simulează interesul. Și apoi, nu uitați, copiii au tendința – până la o anumită vârstă – de a băga totul în gură. Pentru ei, de cele mai multe ori, joaca cu alimentele – atâta timp cât nu degenerează – e doar un preludiu.

Implicaţi copiii în bucătărie
De multe ori părinţii încearcă să determine copiii să mănânce recompensându-i. Tehnica e potrivită dacă vreţi să-l dresaţi ca pe un câine utilitar, dresat să înghită mâncarea. Ce efect va avea însă asupra personalităţii unui copil faptul că îl recompensaţi de 5-6 ori pe zi ca să mănânce? Nu uitaţi că nu trebuie doar să hrăniţi un copil ci să-i şi formaţi caracterul, iar primii şapte ani sunt vitali. Aşa că nu-i mai muiaţi posmagii.

Mult mai sănătos ar fi să-i implicaţi pe copii în bucătărie. Să-i puneţi să descopere şi să le strâniţi curiozitatea. Copiii vor să-i ajute pe cei mari. Lăsaţi-i să o facă. Vor aprecia lucrurile la care pot contribui. Aveţi însă grijă la obiectele periculoase din bucătărie, este locul din casă cu cele mai multe pericole pentru un copil.

Deci, care ar fi răspunsul întrebarea de ce copiii nu mănâncă? De cele mai multe ori pentru că nu-i lasă părinţii. Lăsaţi copii să mănânce; dacă nu sunt bolnavi, o vor face. În felul lor.

Citește pe forum ce poți găti cu copiii.

printează

6 Comentarii

Adaugă un comentariu: