Alimentaţia Europei antice era împărţită în două lumi distincte şi aproape radical diferite: cultivatorii din sudul continentului şi vânătorii din nord. Prima era o civilizaţie dedicată preponderent cultivării grâului, măslinului şi a viţei-de-vie, aşa cum a fost surprinsă şi sacralizată în textele biblice, iar a doua era lumea triburilor barbare, a iubitorilor de carne şi bere. Aspect foarte important, pentru că după sute şi chiar mii de ani lumea se va separa relativ pe aceeaşi graniţă între catolici şi protestanţi. Undeva între ele, geografic şi politic, se găsesc triburile daco-geţilor: cultivatori şi totodată vînători. Acestea sunt certitudinile. Dar ce mâncau dacii?
În absenţa informaţiilor directe (nu există documente scrise de către daci), rămân două tipuri de izvoare care oferă informaţii privind alimentaţia dacilor: siturile arheologice descoperite şi evaluate până acum şi documentele „diplomatice“, relatările celor care au intrat în contact cu lumea triburilor geto-dace. Informaţiile sunt limitate şi de multe ori interpretate entuziast sub mai multe aspecte. Timpul – multe informaţii descoperite în siturile arheologice au fost puse la grămadă fără să se ţină cont de perioada istorică, în unele cazuri diferenţa fiind de secole; spaţiul – într-o perioadă a istoriografiei romantice s-au colectat şi au fost puse la comun date din regiuni diferite şi foarte îndepărtate din punct de vedere al geografiei şi climei, singurul motiv fiind poziţionarea triburilor pe arealul României Mari, din Ucraina până în Bulgaria; societatea – interpretarea nu ţine cont de diferenţele sociale existente: într-un fel mîncau căpeteniile, proprietari de animale, şi în cu totul alt fel oamenii de rând; generalizarea – din proasta gestionare a indicatorilor de timp, spaţiu şi societate se trag concluzii generale care, de multe ori, sunt cel puţin forţate. Pe acelaşi tipar, dacă arheologii viitorului ar descoperi un frigider intact din Piaţa Victoriei, ar trage concluzia că românii, din Satu Mare şi până în Călăraşi, se hrăneau cu caviar şi şampanie Moët & Chandon.

 

Ce se ştie este că triburile dacice practicau deopotrivă agricultura şi creşterea animalelor şi aveau o alimentaţie omnivoră, preponderent vegetariană; că principalele culturi erau de mei, grâu, orz, ovăz; că se cultivau de asemenea bobul şi lintea; că se mai foloseau ceapa şi usturoiul, spanacul, măcrişul şi loboda. Condimente şi mirodenii: sare, oţet, miere, muştar, usturoi şi, probabil, alte ierburi sălbatice (mărar, cimbru etc.). De asemenea, este cunoscută creşterea animalelor, dar îndeosebi în cazul căpeteniilor, fiind un semn de putere şi bogăţie. Este vorba, de regulă, de păsări şi mamifere de talie mică şi medie: capre, oi, porci, vite (chiar şi în cazul vitelor avem de-a face cu rase de talie mică). Laptele şi derivatele lui erau cu siguranţă cunoscute şi utilizate pe scară mare.

Citeşte tot editorialul aici. 

printează

Adaugă un comentariu:

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.