Nu e nicio mare filozofie să faci nişte cartofi cu condimente la cuptor. Dimpotrivă, e unul dintre cele mai simple lucuri. Atât de simple încât pot avea o grămadă de variante. Practic, câtea una pentru fiecare gust. Unele mai simple, pur şi simple cartofi cu pudră de ardei iute, altele mai complexe, cum ar fi cele cu amestecuri de curry sau harissa. Dar să le luăm pe îndelete. Pentru că aceşti cartofi nu sunt o simplă garnitură, dimpotrivă, sunt o adevărată instituţie a gustării!
[readalso]Vezi şi cartofii cu rozmarin şi usturoi[/readalso]

Reţetă: Cartofi picanţi la cuptor

cartofi picanţi la cuptor

Ingrediente:

  • 1 kilogram de cartofi (de preferat cu coaja roşie)
  • 1 căţel de usturoi
  • 4-5 linguri de ulei
  • un sfert de linguriţă de fulgi de ardei iute sau boia iute
  • sare
  • piper proaspăt măcinat
  • bonus: sos sriracha sau harissa, pudră de curry, etc.

Preparare:

  1. Încingeţi cuptorul la 190 de grade Celsius.
  2. Curăţaţi cartofii de coajă.
  3. Tăiaţi cartofii în rondele groase de un deget pe lungime şi mai apoi în bastoane de relativ aceeaşi grosime.
  4. Spălaţi cartofii în câteva ape reci.
  5. Scurgeţi de apă cartofii şi amestecaţi-i cu ulei, 1 linguriţă rasă de sare, un sfert de linguriţă de fulgi de ardei iute sau boia.
  6. Adăugaţi usturoiul tocat şi făcut pastă cu latul cuţitului.
  7. Puneţi cartofii ]n tava unsă cu ulei sau şi mai bine pe o hârtie de copt, într-un singur strat.
  8. Introduceţi la cuptor pentru 30-35 de minute (dacă cuptorul este deja încins).
  9. Opţional, puteţi adăuga 1 linguriţă de pudră de curry pentru o culoare mai intensă şi un gust mai aromat.
  10. O altă idee, mult mai simplă, este să uitaţi toate ingredientele de mai sus şi să amestecaţi pur şi simplu cartofii 1 lingură de sos Sriracha (sos thailandez din ardei iuţi marinaţi, cu usturoi, ghimbir şi oţet) sau Harissa (sos marocan din ardei iuţi aromat cu chimen, coriandru şi usturoi). Sosurile vor adăuga aromele specifice cartofilor care mai au nevoie doar de un praf de sare.
  11. Cartofii picanţi sunt ideali alături de bere!


Timp de pregătire:
10 minute

Timp de gătire: 40 minute

Porţii: 2

 

print