Cartofi cu muştar la cuptor

publicat in De post,Garnituri,Grecească



Una dintre cele mai nobile garnituri, cartofii copţi cu muştar la cuptor, are ca origine nu Franţa, aşa cum probabil ne-am aştepta, ci Grecia, o ţară suprinzător de iubitoare de muştar. Inevitabil muştarului i se alătură uleiul de măsline şi oregano pentru a realiza o garnitură excelentă pentru friptura de porc sau pui dar, mai ales, de miel.

Porţii: 4

Timp de preparare: 45 de minute

cartofi cu mustarIngrediente:

  • 1 kilogram de cartofi
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 3 linguri de muştar galben
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 lingură de oregano uscat
  • sare
  • piper

Preparare:

  1. Preîncălziţi cuptorul la 170 de grade Celsius.
  2. Spălaţi cartofii – dacă sunt noi – sau curăţaţi-i de coajă. Curăţaţi şi pisaţi usturoiul.
  3. Tăiaţi cartofii dacă sunt mari în jumătăţi sau sferturi.
  4. Amestecaţi uleiul de măsline cu muştarul, usturoiul, oregano, sare şi piper.
  5. Tapetaţi o tavă cu o foaie de pergament.
  6. Ungeţi cartofii cu amestecul de muştar şi puneţi-i în tavă.
  7. Coaceţi cartofii la foc potrivit timp de 35-40 de minute.

Cartofii cu muştar la cuptor se servesc fierbinţi, ca garnitură sau ca mâncare în sine.

tigaie Adauga o reteta in cartea de bucate a comunitatii cevabun.ro

{ 6 comentarii… citeste-le mai jos sau adauga altul }

1 Jacob februarie 2, 2010 la 10:46

Hallo ,

intradevär Varianta asta de Cartofi este minunatä. Compliment

Salutäri

Răspunde

2 cevabun februarie 3, 2010 la 9:22

@Jacob, multumim. Un adevarat compliment, mai ales daca vine de la un meserias ca tine.

Răspunde

3 Monica-Elizabet februarie 2, 2010 la 21:23

par deliciosi, abia astept sa-i incerc

Răspunde

4 cevabun februarie 3, 2010 la 9:21

@Monica-Elizabet, cartofii se pot chiar fierbe de jumatate inainte de a fi gatiti la cuptor. Se castiga timp si se reduce cantitatea de amidon.

Răspunde

5 anca ianuarie 26, 2011 la 3:35

i-am facut si eu…cartofii sunt seci si tari, amari. poate am gresit eu undeva desi am respectat reteta intocmai, iar la cuptor i-am tinut vreo ora , poate chiar mai bine pentru ca nu erau copti

Răspunde

6 cevabun ianuarie 26, 2011 la 9:31

@anca, ne pare rau pentru experienta ta. noi am folosit cartofi noi. relativ mici. dar, totusi, intr-o ora ar fi trebuit sa se faca orice cartofi. o sa reevaluam reteta pentru a verifica.

Răspunde

Adauga un comentariu

Copyright © Cevabun.ro® 2009. Toate mesele rezervate.