Carnitas (cărniţe) este numele fâşiilor de carne de porc sau vită provenite dintr-o friptură gătită înăbuşit cu mirodenii (până la 10 ore!) şi desfăcută ulterior în fâşii cu furculiţa. Bucăţile de carnitas proveneau iniţial de la un rest de friptură însă, în prezent, friptura se găteşte special în acest scop. Carnitas este esenţială în bucătăria mexicană unde intră în umpluturile de fajitas, quesadilla, burritos, tacos, etc. Bucăţile de carnitas sunt deseori prezente şi în amestecurile mexicane pe bază de fasole şi chiar în supele mexicane. Pentru a prepara carnitas aveţi nevoie de bucăţi relativ ieftine de carne (de regulă pulpă) şi de mult, mult timp liber.

Porţii: aproximativ 2 kg

Timp de preparare: îndelung (8-10 ore)

Ingrediente:

  • 1 bucată pulpă de vită sau porc, fără os, degresată (2-3 kilograme)
  • 1 ceapă roşie mare
  • 3 ardei iuţi (tradiţional Jalapeno)
  • 8 căţei de usturoi
  • 1 lingură pudră de chili
  • 1 lingură boia de ardei dulce
  • 1 lingură boabe de muştar (opţional)
  • 1 lingură cimbru uscat
  • 1 1/2 lingură chimion măcinat
  • 2 linguri oregano uscat
  • 800 ml bere blondă
  • 4 linguri de ulei
  • 5-6 foi de dafin
  • 2 linguri rase de sare
  • 1 lingură rasă de piper măcinat

[note]Ca în orice reţetă populară, mixul de condimente variază de la bucătărie la bucătărie însă, în mod obligatoriu, se foloseşte chimion şi oregano. Deşi sunt specifici Mexicului şi bucătăriei sale, dacă preferaţi mâncărurile nepicante, îndepărtaţi ardeii şi fulgii de chili.[/note]

Preparare:

  1. Degresaţi carnea de eventualele urme de grăsime.
  2. Amestecaţi condimentele: sarea, piperul, oregano, cimbru, chimion, chili şi boiaua de ardei dulce.
  3. Frecaţi carnea cu mixul de condimente.
  4. Pregătiţi o cratiţă sau oală cu tablă groasă (tuci) şi capac.
  5. Curăţaţi ceapa şi usturoiul.
  6. Tăiaţi ceapa rondele.
  7. Ungeţi vasul cu ulei şi tapetaţi fundul vasului cu rondele de ceapă, usturoi, ardei iute, boabe de muștar şi foi de dafin.
  8. Adăugaţi bucata de carne.
  9. Turnaţi restul de ulei şi berea şi acoperiţi vasul.
  10. Coaceţi la cuptor, la foc mic (140 de grade), timp de 8-10 ore până când carnea este foarte bine făcută.
    [warning]Verificaţi carnea din două în două ore, pentru a completa, dacă e cazul, cu lichid (apă sau bere).[/warning]
  11. Scoateţi carnea din vas, lăsaţi-o să se răcorească puţin şi desfaceţi-o în fâşii (vezi foto) cu furculiţele.

Carnitas se poate utiliza în majoritatea preparatelor din bucătăria tradiţională mexicană dar şi pentru sandvişuri (de ex. cu maioneză şi roşii). Carnitas se păstrează la rece (acoperită pentru a nu se usca) pentru aproximativ o săptămână sau se poate congela pentru 3 luni.

print

1 comentariu

Comments are closed.