Pastele fără sosuri albe (pe bază de smântână) conferă echilibru dietelor, mai ales ca fel principal la masa de prânz: sunt foarte sățioase, asigură aportul caloric necesar până la cină și, fierte al dente, au un indice glicemic scăzut.
Această rețetă de paste – capellini cu brânză, pesto și roșii – este simplă, atât ca ingrediente (doar 5 ingrediente de bază), cât și ca timp și modalitate de prepare. Un fel de mâncare ușor, aproape fragil și totuși plin de consistență.

Reţetă: Capellini cu brânză, pesto și roșii

capellini-cu-pesto

Ingrediente:

  • 500 g de capellini (se pot înlocui cu spaghetti)
  • 300 g de roșii (sau roșii cherry)
  • 100 g de sos pesto
  • 150 g brânză proaspătă de capră
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • sare și piper
  • busuioc proaspăt, pentru decor (opțional)

Preparare:

  1. Fierbeți pastele al dente în apă cu puțină sare. Atenție la timpul de fierbere – capellini sunt subțiri și trebuie fierte puțin.
  2. Separat, într-o tigaie, încingeți uleiul de măsline și sotați puțin roșiile tocate cubulețe. Adăugați sosul pesto și lăsați la foc mic 3-4 minute. După ce roșiile s-au înmuiat, luați tigaia de pe foc.
  3. Scurgeți pastele și adăugați-le în tigaia cu sosul pesto și roșiile (focul să fie oprit). Amestecați ușor cu un clește de paste ca să nu rupeți pastele.
  4. Adăugați sare și piper după gust.
  5. Porționați pastele în mod egal în 4 farfurii de servire. Adăugați brânza proaspătă de capră deasupra, bucăți sau fărâmițată. Decorați cu frunze proaspete de busuioc.
  6. Pastele se servesc imediat, calde. Pentru această rețetă nu se recomandă adaos de parmezan, pentru a nu umbri gustul brânzei proaspete.

Timp de gătire: 15 minute

Porții: 4

print

2 Comentarii

Comments are closed.