bloody_mary Originea cocktailului Bloody Mary rămâne controversată. Deşi expresia bloody este tipic englezească, cei care îşi dispută originea lui sunt francezii şi americanii. Cei din urmă par a avea totuşi mai multe în comun cu acest cocktail clasic, mai ales că şi partea franceză în discuţie gravitează în jurul scriitorului american Ernest Hemingway.

Numele băuturii este legat de cel al reginei Mary I dar şi de alte personaje mai mult sau mai puţin mitice.

Cert este că prima referinţă publică la această băutură s-a făcut în 1939, în The New York Times. De atunci şi  până astăzi reţeta “jumătate vodcă, jumătate suc de roşii” şi-a rafinat şi ajustat proporţiile până la reţeta de faţă. Iar popularitatea sa a rămas indiscutabilă.

Porţii: 1

Timp preparare: 5 minute

Ingrediente:

  • 50 ml vodcă
  • 90 ml suc de roşii
  • o jumătate de linguriţă de suc de lămâie
  • o jumătate de linguriţă de sos Worcestershire (mai popular sub abrevierea Worcester)
  • 2-3 picături de sos Tabasco
  • 1 felie de lămâie verde

Preparare:
1.Se amestecă toate ingredientele, cu excepţia feliei de lime, împreună cu cuburi de gheaţă şi se toarnă într-un pahar înalt (sondă).

2.
Se adaugă sare şi piper după gust.

3.Se decorează paharul cu felia de lămâie verde şi se serveşte imediat.

Multe baruri folosesc pentru decor o tulpină de ţelină, introdusă vertical în pahar.
printează

1 comentariu

Adaugă un comentariu: