Un fel de mâncare cu adevărat excepțional, în care aromele și texturile foarte diverse, carnea și orezul, condimentele și fructele, formează unul dintre cele mai complexe și impunătoare preparate culinare ale lumii, demne de masa unui mogul. Biryani pilaf pe numele său complet (a nu se confunda cu ceea ce înțelegem noi, românii, prin pilaf) este o mâncare imperială, de sărbătoare, de origine persană. Numele de biryani înseamnă pur și simplu friptură, însă, așa cum veți vedea e mai mult decât atât. Imperiul Mogul și călătorii au dus această mâncare în subcontinetul indian de unde și-a răspândit popularitatea în întreaga lume. Se gătește biryani peste tot în Asia, din Iran și până în India, din felurite tipuri de carne și într-o mare varietate de rețete astfel încât este greu de identificat o rețetă șablon.  Cele mai populare sunt însă versiunile pakistaneze și indiene. Ceea ce deosebește un biryani de alte feluri de pilafuri orientale (cum ar fi pullao) este procesul complex de preparare, constând în gătirea individuală a celor trei părți (carne, orez și fructe) și reunirea lor în partea finală.

[note]Există o mare varietate de ingrediente populare care se pot regăsi într-un biryani și care nu se regăsesc în rețeta de mai jos (cartofi, vinete, ouă fierte, etc.) dar variantele rafinate se remarcă prin calitatea și diversitatea fructelor și a condimentelor.[/note]

[tip]În mod tradițional carnea se marinează îndelung într-un amestec de iaurt și mirodenii. În rețetele moderne, cum este și cea de mai jos,timpul este mult redus prin fierberea cărnii în iaurt cu mirodenii.[/tip]

[readalso]Vezi aici şi reţeta: Plov – pilaf uzbek [/readalso]

Reţetă: Biryani de pui

Biryani de pui

Ingrediente:

pentru carne

  • 1,4 kilograme carne de pui (pulpa dezosată e perfectă)
  • 1 ceapă
  • 5 căței de usturoi
  • 1 conservă de roșii în bulion (400 grame)
  • 500 ml iaurt
  • 1 rădăcină de ghimbir (8-10 cm)
  • 2 linguri garam masala
  • 1 linguriță rasă cardamom măcinat
  • 1 linguriță rasă coriandru măcinat
  • 3 ardei iuți
  • 4 linguri ulei
  • sare
  • piper

    amestec de fructe și condimente

  • 1 ceapă mare
  • 8-10 păstăi de cardamom
  • 2-3 rulouri de scoțișoară
  • 1 lingură rasă semințe de chimion
  • 1 lingură boabe de piper roșu
  • 1/2 cană anans tăiat cuburi (folosiți o conservă a cărui suc îl utilizați tot pentru această rețetă)
  • 1/2 cană caise uscate
  • 1/2 cană stafide
  • 1/2 cană migdale tocate mare
  • 1 lingură rasă cuisoare
  • 1/2 linguriță nucsoara măcinată
  • 4 linguri de ulei

    orez

  • 500 grame orez cu bob lung și subțire (basamti, jasmine)
  • sare

    pentru finisare

  • 1/2 cană suc de portocale
  • siropul dintr-un compot de ananas (150-200 ml)
  • 1 linguriță curcuma
  • 3 linguri mentă tocată

Preparare:

  1. Curățați 1 ceapă, usturoiul și ghimbirul.
  2. Tăiați ceapa peștișori și usturoiul rondele. Tocați ghimbirul.
  3. Tocați ardeiul iute.
  4. Tăiați carnea în bucăți potrivite.
  5. Încingeți 4 linguri de ulei.
  6. Adăugați și sotați ceapa, usturoiul și ghimbirul.
  7. Adăugați ardeiul iute, garam masala, coriandrul măcinat și cardamomul măcinat.
  8. Adăugați roșiile tocate cu tot cu sucul din conservă.
  9. Adăugați iaurtul și o lingură rasă de sare.
  10. Lăsați să fiarbă amestecul câteva minute și adăugați carnea de pui.
  11. Fierbeți acoperit, la foc mic, amestecând din când în când ca să nu se lipească, timp de aproximativ 40 de minute, până când sosul a scăzut și puiul s-a pătruns bine. Dacă puiul nu e pătruns, mai adăugați apă și contiuați fierberea.
  12. Până când fierbe carnea pregătiți orezul: fierbeți orezul, timp de 5 minute în 4 litri de apă cu o lingură rasă de sare. Strecurați și clătiți orezul cu apă rece pentru a opri fierberea.
  13. Încingeți cuptorul la 160 de grade.
  14. Curățați ultima ceapă și tăiați-o peștișori.
  15. Tăiați caisele în sferturi și ananasul cubulețe. Tăiați migdalele în fâșii, pe lungime.
  16. Încingeți uleiul (4-5 linguri).
  17. Adăugați și sotați bine ceapa aproximativ 3 minute la foc mediu.
  18. Adăugați semințele de chimion și mai prăjiți 30 de secunde.
  19. Adăugați caisele, ananasul, stafidele, migdalele, cuișoarele, nucșoara, cardamomul păstăi și piperul roșu și mai rumeniți 30 de secunde. Luați fructele de pe foc.
  20. Amestecați sucul de portocale cu siropul de ananas și curcuma.
  21. Pregătiți o tavă potrivită pentru a monta biryani-ul.
  22. Așezați în straturi, în următoarea ordine, ingredientele în tavă: carnea cu tot cu sos, orezul, amestecul de fructe cu tot cu uleiul în care au fost rumenite.
  23. Stropiți cu sirpul de fructe cu curcuma.
  24. Acoperiți cu folie de aluminiu și introduceți la cuptor pentru 40 de minute.

 

Timp de pregătire: 40 minute

Timp de gătire: 1 oră şi 20 minute

Porţii: 8

Serviți biryani-ul de pui imediat, fierbinte, cu mentă tocată fin deasupra.

print

6 Comentarii

  1. 2-3 rulouri de scortisoara ? Nu e prea mult ? nu o sa miroase doar a scortisoara ? Am facut pui cu portoccale si nu am pus decat foarte putina, totul avea gust si miros de scortisoara, nu am putut manca.

    • Pentru gusturile orientale nu e, mai ales ca e un fel dulce-picant-aromat. Dar, daca considerati ca e prea mult pentru gustul dumneavoastra, folositi doar unul. Gusturile nu se discuta.

  2. 1lingurita de sofran?!?!?!?!?! poate de turmeric… sofranul se pune in cantitati infime, 3-4 firicele dizolvate in apa. in cantitate mare e chiar toxic.

    • Aveti dreptate. Era o eroare. Era vorba de curcuma/turmeric. Multumim de atentionare.

  3. dar de ce mai folosesti cardamom,daca folosesti garam masala,amestecul garam masala contine cuisoare, piper, cardamom, fenicul, chimen, coriandru, scortisoara si nucsoara. stiu asta pt ca locuiesc in belgia si mancam asa ceva,iar pakistaneza care m-a invatat sa gatesc preparatul acesta m-a dus la mahazin si mi-a aratat ce contine acest amestec,dintr-un foc ai scapat sa mai cumperi cateva de mai sus si folosesti garam masala,dar aici exista si un condiment care se numeste chicken biryani,si numai folosim garam masala,pt ca ala contine absolut toate ingredientele deja,mai punem doar puiul si iaurtul impreuna cu condimentul chicken biryani la marinat apoi restul cand e gata,orezul basmati,oricum e fenomenala mancarea,si folosim piperul cilli ,asta e reteta traditionala de vreo 200 de ani,preparate traditionale,food indo-china,asa se numeste la noi,dar si reteta ta arata ca aspect la fel ca cea pe care o facem noi,e super iute incat eu dupa primele inghitituri,ma refer cand am mancat prima data,am sughitat toata ziua:))

Comments are closed.