Consumat cel mai adesea crud, fie ca atare sau ca ingredient în supe creme, sandvișuri sau faimosul sos guacamole, avocado este, de data aceasta, ingredientul principal al unei rețete inedite: avocado la cuptor. Este o rețetă simplă, dar foarte sățioasă care poate fi servită ca fel principal sau ca garnitură.
Vezi aici și rețeta de Sandviș cu somon, avocado și caviar.
Reţetă: Avocado cu ou la cuptor
Preparare:
- Tăiați un avocado în jumătate.
- Scoateți sâmburele.
- Așezați jumătățile de avocado într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau într-o tavă mică, de ceramică.
- Turnați câte un ou în gaura lăsată de sâmbure. Dacă sâmburele este prea mic, puteți scobi puțin cu o linguriță pentru a face loc oului.
- Asezonați cu sare și piper proaspăt măcinat.
- Băgați tava în cuptorul preîncălzit la 170 grade Celsius (foc mediu).
- Coaceți aproximativ 20 de minute.
- Serviți imediat. Opțional, puteți asezona și cu bucăți mici de bacon sau brânză sărată.
Timp de pregătire: 5 minute
Timp de gătire: 20 minute
Porții: 2
Avocado nu se prepara termic!!isi schimba si gustul si este amar,,,
Comments are closed.