Carnea de pui, uşor marinată în produse lactate sub diverse forme, pudrată cu chili, usturoi, trecută prin fulgi de porumb şi prăjită în baie de ulei îşi are rădăcinile în bucătăria din sudul Statelor Unite.

Din acest uriaş areal, ce acoperă mai mult state, s-a răspândit în întreaga lume o bucătărie specifică ce a devenit extrem de populară, atât în rutina zilnică dar, mai ales, pentru petreceri.

Pentru că, din sudul american provine atât KFC-ul (Kentucky Fried Chicken) cât şi specialităţile de graniţă  – geografică şi culturală – reunite sub numele de tex-mex (abrevieri de la Texas şi Mexic), care au îmbrăcat în haine americane tradiţia gastronomică mexicană.

În sudul american păsările, dar în special puiul, sunt la fel de prezente în meniul restaurantelor ca şi cola. Şi, dintre toate părţile unui pui, cele mai iubite rămân aripioarele. Pentru că oricât de intensiv ar fi crescut un pui, chiar şi fără să se mişte prea mult, muşchii aripilor sunt întotdeauna folosiţi şi exersaţi. Iar asta se simte în gustul şi textura acestor aripioare fragede în interior şi crocante în exterior.

Porţii: 4

Timp preparare: 40 minute (plus 2 ore pentru marinare)

aripioare_picante2Ingrediente:

  • 20 aripi de pui
  • 50 ml de lapte gras
  • 1 lingură rasă de paprika (boia de ardei sau fulgi de ardei iute)
  • 2 căţei de usturoi
  • 2 ouă
  • 3 linguri de făină
  • sare şi piper
  • 3 căni de fulgi de porumb
  • ulei pentru prăjit

Preparare:

  1. Curăţaţi bine aripioarele de pui. Îndepărtaţi, cu ajutorul unui cuţit, ultima parte a aripilor (vârful) de la încheietură.
  2. Faceţi o marinată din lapte, usturoi pisat, paprika, sare şi piper.
  3. Puneţi aripioarele, într-o pungă închisă ermetic sau vas acoperit, la marinat timp de 2 ore. Întoarceţi-le din când în când pentru ca să se marineze egal.
  4. Aripioarele se scurg de marinată şi se dau prin două linguri de făină. Scuturaţi-le de excesul de făină.
  5. Încingeţi uleiul într-un vas adânc sau friteuză.
  6. Bateţi cele două ouă şi amestecaţi-le cu puţină sare şi piper, lingura de făină rămasă şi câteva picături de lapte. Trebuie să obţineţi un aluat ca de clătite, care să adere la aripioare.
  7. Aripioarele se trec prin aluatul format conform instrucţiunilor de mai sus şi, înainte de a se pune la prăjit, se trec prin fulgii de porumb sfârâmaţi.
  8. Prăjiţi aripioarele timp de aproximativ 12 minute, la foc mediu.
  9. Scoateţi aripioarele şi scurgeţi-le de excesul de ulei pe un şervet din hârtie.

Aripioarele astfel prăjite se servesc cu sosuri dulci, dulci-acrişoare sau picante. Unul dintre sosurile clasice pentru aceste aripioare se realizează din 100 ml iaurt, 100 ml maioneza, 2 linguri de zeamă de lămâie, doi căţei de usturoi zdrobiţi, sare şi piper alb.

Dacă vreţi să pregătiţi această reţetă pentru o petrecere, tăiaţi aripioarele în două, pe încheietură, pentru a realiza două bucăţi de fingerfood.
În mod tradiţional american aripioarele se marinează în buttermilk, un zer dulce care se obţine în urma separării lichidelor de grăsime, în procesul de prepare a untului.

13 Comentarii

  1. Fara ultima articulatie, 20 de aripioare sunt cu indulgenta 1 kilogram. Laptele e doar lichidul care emulsioneaza restul ingredientelor. Puteti folosi mai mult lapte dar dilueaza concentratia condimentelor.

    • Din pacate majoritate fulgilor de porumb contin putin zahar. Insa nu modifica gustul preparatului final. Incercati sa cumparati din cei mai banali, in punga de plastic.

  2. Folositi doar fulgi de porumb din porumb,nu cei care sunt facuti din faina de porumb/malai si care sunt ieftini.Rezultatul e net superior.Sa nu le faca reclama e vb de cei de la N—-e.Am intrat intr-un mare sepermarket si nu am gasit decat pe astia ,restul erau din tot felul de fainuri.Spor!

Adaugă un comentariu: