Evenimentele festive și mai ales nunțile sunt prilejuri excelente pentru socializare, dar și un motiv de stres când vine vorba de pregătiri. Fie că vorbim de evenimente cu zeci sau chiar sute de persoane, fie că este vorba de evenimente mai mici, în familie, toți ne dorim o organizare fără cusur și o experiență nemaipomenită pentru toți cei prezenți.

Citește și Ghidul cuțitelor. 

Aranjarea mesei este una din cele mai importante aspecte, atât la partea funcțională de servire, cât și la decor. Iată de ce am adunat aici câteva idei și sfaturi pentru aranjarea meselor festive.

Masa festiva
Foto: Tiberiu Crișan

1. Tematica

Uneori, stabilirea unei tematici în funcție de anotimp și locația aleasă ajută mult la alegerea meniului și decorului potrivite pentru masa festivă. În plus, folosirea resurselor specifice anotimpului (de exemplu, florile din aranjamentele florale, ingredientele din meniu etc) presupune și costuri mai eficiente. Tematica poate fi stabilită și în funcție de personalitatea și stilul gazdelor – elegant, modern, minimalist, clasic, romantic, etc. Este necesar să se țină cont și de personalitatea și preferințele invitaților mai ales atunci când este vorba de o masă formală cu un număr redus de persoane.

O tematică aduce și consistență unui eveniment prin unificarea tuturor elementelor sub aceeași umbrelă: decorul și culorile alese, șervețelele, invitațiile, lumânările, meniurile etc.

2. Meniul

Sunt foarte multe considerente la mijloc când alegem un meniu pentru o masă festivă: numărul de persoane, locația, anotimpul, preferințele culinare ale invitațiilor, veșnica bătălie între felurile de mâncare tradiționale și cele moderne, costurile și lista ar putea continua.  În special în cazul nunților sau al altor mese festive cu mulți invitați se vor găsi întotdeauna “cârcotași” care să nu fie pe deplin mulțumiți; principalele nemulțumiri ale oaspeților se leagă în general de lipsa varietății feluri de mâncare, cantitatea din farfurii sau serviciu lent. Pentru claritate și eficiență, este de preferat ca meniul evenimentului să fie disponibil invitaților.

O regulă de aur ce trebuie avută în vedere la mesele festive este timpul de așteptare adecvat între felurile de mâncare – acesta trebuie să fie excelent corelat cu celelalte momente ale evenimentului, dar să și țină cont de starea oaspeților (servirea la sosire a unei gustări, un timp mai îndelungat între felul principal și desert, etc) 

3. Decorarea mesei

Rotund, pătrat sau dreptunghi? Ce formă va avea masa? Este importantă forma mesei sau meselor pentru a alege decorul potrivit pentru că, pe de-o parte, trebuie evitată aglomerarea excesivă a mesei cu elemente decorative, dar trebuie ca masa să arate elegant și fără nimic în farfurie. De obicei, se merge pe o piesă de decor centrală (în mijlocul mesei) și piese de decor mici individuale (pot fi inele decorative pentru șervetele de pânză sau piese mai complete în funcție de dimensiunile mesei).

În cazul meselor rotunde, se optează în general pentru piese centrale compacte, nu foarte înalte, pentru a nu bloca privirile oaspeților. Pentru mesele dreptunghiulare se optează pentru piese centrale pe lungime.

Fața de masă, șervetele și husele pentru scaune trebuie să se potrivească atât ca textură cât și în ceea ce privește gama cromatică.

4. Aranjarea mesei

Foto: brightsettings.com
Foto: brightsettings.com

Dacă la masa festivă se servesc mai mult de trei feluri de mâncare, tacâmurile se vor suplimenta după servirea primelor feluri. În funcție de spațiul disponibil pe masă, se aranjează 2 sau 3 feluri de tacâmuri.

Există câteva reguli de aranjare a tacâmurilor pentru a obține aspectul formal al unei mese festive ca în fotografia de mai sus:

  • Tacâmurile se așează în ordinea folosirii, primele ce vor fi folosite sunt cele din exterior, apoi se continuă spre interior (spre farfurie). 
  • Tacâmurile se aliniază la marginea mesei.
  • Furculițele se așează întotdeauna în partea stângă.
  • Cuțitele se așează întotdeauna în partea dreaptă, cu tăișul spre farfurie.
  • Lingura de supă se așează tot în dreapta.
  • Paharul de apă se poziționează deasupra cuțitului. În dreapta lui se așează paharul sau paharele de vin.
  • Ceașca de cafea se poate aduce la masă doar în momentul servirii dacă nu este spațiu destul.
  • Furculița și/sau lingurița pentru desert se pun deasupra, furculița cu dinții spre stânga, iar lingura spre dreapta. În funcție de desertul servit, se poate alege doar un singur tacâm. Ca în cazul ceștii de cafea, dacă nu este loc pe masă se poate aduce în momentul servirii.

Fie să fiţi inspiraţi. Casă de piatră şi distracţie plăcută!

Mulţumim pentru fotografii specialistului în fotografii de nuntă, domnului Tiberiu Crişan.

print

1 comentariu

Comments are closed.