Ajo blanco, tradus prin “usturoi alb”, o supă rece, răcoroasă, pe bază de lapte de migdale, aromată cu usturoi, îndesată cu pâine, îmblânzită cu ulei de măsline şi înviorată cu oţet este una dintre cele mai deosebite creaţii culinare din Peninsula Iberică. Mai veche decât mai popularul ei frate gazpacho (ajo blanco se mai numeşte şi gazpacho alb), povestea acestei supe specifice Anadaluziei (în Malaga şi Granada) şi chiar Extramadurei se suprapune peste istoria Spaniei.
Se presupune că originile supei se trag din perioada pre-romană, când se prepara doar din pâine pisată într-un mojar împreună cu usturoi, ulei de măsline, apă, oţet şi sare. Romanii i-au adăugat puţin piper. Apariţia maurilor, în secolul VIII, a dus la includerea migdalelor în compoziţia acestei supe răcoroase. Descoperirea blenderului de bucătărie a contribuit direct la actuala formă cremoasă a supei ajo blanco.
Porţii: 4
Timp de preparare: 30 minute (plus 2-3 ore la rece)
Ingrediente:
- 250 grame migdale crude
- 180 grame miez de pâine veche
- 3 căţei de usturoi
- 125 ml ulei de măsline extravigin
- 125 ml oţet din vin roşu (preferabil din sherry)
- 20 boabe de struguri albi, de preferinţă fără sâmburi
- 2 linguriţe de sare
- piper
Preparare:
- Opăriţi migdalele cu apă clocotită. Acoperiţi-le cu apă şi lăsaţi-le să stea 8-10 minute.
- Scoateţi migdalele din apa fierbinte şi acoperiţi-le cu apă foarte rece pentru alte 5 minute.
- Strecuraţi migdalele şi îndepărtaţi-le coaja.
- Înmuiaţi miezul de pâine în apă pentru 5 minute.
- Curăţaţi usturoiul.
- Amestecaţi într-un blender migdalele, usturoiul şi miezul de pâine scurs uşor de apă. Adăugaţi puţină apă dacă e cazul pentru ca pasta să se poată omogeniza.
- Încorporaţi uleiul de măsline, oţetul şi sare în timp ce blenderul merge.
- Adăugaţi aproximativ 550-600 ml de apă foarte rece.
- Pasaţi până obţineţi o emulsie fină, albă şi mătăsoasă, de consistenţa unui lapte bătut.
- Asezonaţi, după gust, dacă mai e cazul, cu sare, piper şi oţet. Supa trebuie să fie dulce-acrişoară, catifelată, acidă şi uşor picantă.
- Introduceţi supa la rece pentru 2-4 ore înainte de servire.
Ajo blanco se serveşte foarte rece, cu struguri albi/vezi tăiaţi în jumătăţi.
spectaculos
Deosebit!Ca de fapt tot ce este prezentat aici!
Comments are closed.